Friday , March 29 2024

5 ani de la Colectiv. Președintele Iohannis a depus o coroană de flori în memoria victimelor

Vineri, în ziua în care se împlinesc 5 ani de la tragedia de la Colectiv, președintele Klaus Iohannis va promulga legea prin care statul român decontează pentru tot restul vieții tratamentul supraviețuitorilor. Șeful statului a depus, ca în fiecare an, o coroană de flori și a aprins o lumânare în memoria victimelor.

„Exact vineri, când se împlinesc cinci ani, voi promulga legea care extinde perioada pentru cei care au avut de suferit”, a anunţat miercuri Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Parlamentul a adoptat la jumătatea lunii octombrie un proiect de lege potrivit căruia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma evenimentului de la Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe toată durata vieţii acestora.

64 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015 la Clubul Colectiv din Bucureşti, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul a izbucnit din cauza unor artificii şi s-a extins rapid.

digi24.ro

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …