Thursday , March 28 2024

4.000 de angajati de la companii de stat vor fi concediati

Companiile de stat vor trece printr-un nou val de concedieri. Peste 1.600 de angajaţi de la CFR Călători şi Poşta Română îşi vor pierde locurile de muncă până la începutul lunii aprilie.
La aceştia se adaugă alţi 2.400 de angajaţi din minele Petrila, Uricani şi Paroşeni. Cele trei mine vor fi închise în următorii cinci ani.
Comisia Europeană a dat ieri undă verde ajutorului de stat pentru lichidarea celor trei unităţi.
Primii vor pleca o mie de salariaţi CFR Călători, care rămân fără slujbe din 23 martie. Se vor alege însă cu şase salarii compensatorii, iar în urma discuţiilor cu proaspătul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, sindicaliştii au obţinut ştergerea unor persoane de pe listele de concedieri.
Ministerul Transporturilor, Alexandru Nazare, spune că disponibilizările au fost convenite cu FMI.
“Vom lua în calcul toate măsurile pentru îndeplinirea angajamentelor pe care le avem cu FMI-ul”, adeclarat Nazare.
Şi Poşta Română se pregăteşte să dea afară 618 persoane. Este vorba despre angajaţii care stau acasă cu 75% din salariu de luni bune. Chiar dacă îşi vor pierde locul de muncă, aceştia ar putea primi la plecare sume consistente.
Posta Română va emite deciziile de concediere la începutul lunii viitoare. Contractele de muncă ale celor 618 salariaţi vor înceta în jurul datei de 15 aprilie.
Poştaşii şi ceferiştii nu sunt singurii care se tem pentru slujbele lor. Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de aproximativ 270 de milioane de euro pentru lichidarea minelor Petrila, Uricani şi Paroşeni. Ceea ce înseamnă că aproximativ 2.400 de ortaci trebuie să-şi găsească de lucru în următorii cinci ani.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …