Friday , March 29 2024

#foaiagoala. Mesajul unei eleve la simularea la Bac: Nu mai schimbati regulile in timpul jocului

O elevă de 17 ani din Satu Mare a participat la protestul #foaia goală, la simularea examenului de bacalaureat, şi nu a rezolvat subiectele, ci a analizat sistemul de învăţământ din România, în şase pagini, scrie educatieprivata.ro. Fata este eleva in clasa a XI-a la Colegiul “Mihai Eminescu” si este presedintele Consiliului Elevilor Satu-Mare.

Mama elevei, Angi Varga, a postat pe Facebook textul: „O lecţie de viaţă pe care am învăţat-o de la fiica mea de 17 ani… Mi-aş dori să ajungă şi la cei cărora le este adresată de fapt”.

Iată câteva fragmente dintre cele scrise de elevă:

„Stimaţi profesori, probabil aţi înţeles deja că aceasta nu este o lucrare ca toate celelalte şi că am ales să mă alătur protestului Consiliului Naţional al Elevilor, în loc să rezolv subiectul“.

„De ce vrem să schimbăm sistemul de învăţământ şi am ales să protestăm astfel? Deoarece educaţia de azi îl formează pe omul de mâine, om pe care noi îl numim viitorul ţării. Cât despre forma de protest, exact aşa cum părinţii noştri ies în stradă pentru abrogarea ordonanţelor de urgenţă, exact aşa şi noi am căutat o modalitate de a ne face auziţi, pentru că ştim că acum argumentul oamenilor mari este că suntem minori şi că nu putem decide singuri, dar peste câteva luni sau un an, când terminăm clasa a XII-a, se presupune că suntem şi noi adulţi şi putem lua decizii şi fără ajutorul lor“.

„Rezolvând un subiect de bacalaureat, am citit un text despre libertatea presei la subiectul IB şi aveam ca cerinţă să scriu un text argumentativ în legătură cu importanţa acestui subiect în ziua de azi. Textul pe care l-am citit era preluat dintr-o revistă, iar acel articol avea titlul <Se poate si mai rau> . Nu vreau să vorbesc despre tot ce conţinea textul, dar ideea e că nu vreau ca în România să fie mai rău. Avem libertatea presei, avem libertate de exprimare, avem mijloace prin care putem face schimbări care par science-fiction acum. Avem oameni deschişi la minte, avem oameni care speră, avem un viitor“.

„Ar fi cazul să nu mai putem spune că <O scrisoare pierduta> , de Ion Luca Caragiale este o operă care aparţine genului dramatic şi care descrie nu doar politica vremii, ci şi pe cea actuală. Ar fi cazul să demonstrăm că nu mai suntem ca pe vremea lui Alexandru Lăpuşneanu şi cei cu defecte patologice nu mai au ce căuta în conducerea ţării“.

„Ei bine, eu am decis. Am decis că nu mai vreau să se facă modificări în timpul anului şcolar şi să mă afecteze, am decis că vreau ca şcoala să îmi dezvolte mai mult decât competitivitatea, am decis să protestez pentru că fiecare om contează şi am decis că ţara asta poate avea un viitor mai bun dacă luptăm pentru asta“.

Pe una dintre filele lucrării, profesorul care a citit textul elevei a simţit nevoia să menţioneze cu roşu: „? am citit“.

Pe ultima foaie de examen, apare o altă observaţie, scrisă tot cu roşu: „foarte bine argumentat şi concis“. Nota primită de elevă pentru această „lucrare“ a fost totusi 1.

Vezi si

20.000 de angajați ai MAI, pregătiți să intervină în perioada Paștelui Catolic

20.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, precum și angajați ai altor structuri ale …