Thursday , March 28 2024

158 de cazuri de infectare cu coronavirus in Romania. 19 cazuri noi in 24 de ore

Încă 19 cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate în România, astfel că bilanțul total ajunge la 158.

Anuntul a fost facut luni dimineata, in informarea de la ora 10.00, de Grupul de Comunicare Strategica.

Noile persoane depistate cu COVID-19 au vârste între 19 și 54 de ani și sunt în carantină sau autoizolare.

Potrivit Grupului de comunicare strategică, cele 19 noi cazuri de îmbolnăvire sunt: 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timișoara și câte unul în București, Cluj Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomița, Hunedoara, Galați şi Suceava.

În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, două dintre ele în Austria și Germania, precizează sursa citată.

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună, precizează Grupul de comunicare strategică.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contractat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 15.546 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În perioada 15 martie, ora 08.00 – 16 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1153 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5517 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Autoritățile le reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …