Friday , March 29 2024

117 cazuri de infecţie cu virusul West Nile şi 12 decese, din mai pana astazi

117 cazuri de infecţie cu virusul West Nile şi 12 decese au fost înregistrate din data de 2 mai până în 29 august, conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile.
west nile

Potrivit unui comunicat de presă al MS transmis joi, cele 12 decese au survenit la pacienţi care prezentau comorbidităţi.
Cinci decese s-au înregistrat în Bucureşti, două în judeţul Olt şi câte unul în judeţele Iaşi, Galaţi, Covasna, Constanţa şi Dâmboviţa.
“Faţă de anul trecut, debutul perioadei de îmbolnăviri s-a produs cu trei săptămâni mai devreme, iar specialiştii apreciază că ne apropiem de vârful epidemic din acest sezon, dar nu este vorba despre o epidemie, aşa cum a fost în anii 1996, 2010 şi 2016. Vectorii implicaţi în transmiterea virusului West Nile în ţara noastră îi reprezintă mai multe specii de ţânţari răspândiţi atât în mediul urban, cât şi în cel rural”, se arată în comunicat.
Condiţiile favorabile de dezvoltare a vectorilor sunt reprezentate de perioada excesiv de ploioasă care a făcut dificilă distrugerea ţânţarilor, dar şi de deficienţele în aplicarea măsurilor de control şi a măsurilor de protecţie personală.
În judeţele în care au fost înregistrate îmbolnăviri, pentru a elimina riscul de transmitere prin transfuzii, în centrele de specialitate s-au luat măsuri de siguranţă, indică MS. Potrivit sursei citate, în conformitate cu Directivele europene în domeniu, EC/33/2004 şi EC/17/2006, se amână donarea în cazul persoanelor care au fost identificate cu factori de risc pentru infecţia cu West Nile. Persoanele care au făcut infecţia cu virusul West Nile sunt excluse de la donare timp de 120 de zile.
Ministerul Sănătăţii recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să intensifice măsurile de dezinsecţie în localităţi pentru a preveni răspândirea infecţiei cu virus West Nile, iar Direcţiile de sănătate publică au sarcina de a verifica, până la sfârşitul sezonului, eficacitatea măsurilor aplicate.
Infecţia cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepătură de ţânţar.
Specialiştii în sănătate publică ai Ministerului Sănătăţii recomandă folosirea mijloacelor de protecţie fizică a populaţiei pentru evitarea expunerii la înţepăturile ţânţarilor, precum protecţia mecanică a tegumentelor, folosirea substanţelor repelente, plase de protecţie la ferestre.
“Direcţiile de sănătate publică vor desfăşura o campanie de informare a populaţiei referitoare la măsurile necesare pentru protecţia personală împotriva infectării cu virusul West Nile”, precizează MS. (AGERPRES)

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …