Friday , April 19 2024

10.000 de angajaţi ai MAI ar putea rămâne fară salarii din aprilie

Salariile a aproximativ 10.000 de angajaţi ai MAI sunt incerte începând din aprilie, după ce Ministerul Finanţelor a respins un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care Traian Igaş solicita o suplimentare de buget pentru acoperirea plăţilor salariale, au declarat pentru NewsIn surse ministeriale.
Bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) nu acoperă din trimestrul doi şi plata salarială a aproximativ 10.000 de angajaţi, iar deficitul bugetar ar fi generat de întârzierea restructurării acestei instituţăii.
Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, care de anul trecut aminteşte de restructurarea şi modernizarea ministerului, a înaintat luna aceasta un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care a solicitat modificarea Legii Bugetului şi suplimentarea de fonduri pentru salarii, însă Ministerul Finanţelor a respins propunerea şi, în lipsa unei soluţii financiare, spun sursele, începând cu luna aprilie şi până la definitivarea restructurării, bugetul salarial ar putea fi reîmpărţit, astfel încât angajaţii ministerului să-şi primească parţial retribuţiile salariale.
O altă consecinţă a lipsei banilor pentru salarii la Ministerul Administraţiei şi Internelor ar fi că promoţia de anul acesta de absolvenţii ai scolilor militare nu vor fi angajaţi imediat, ci la sfârşitul anului sau anul viitor.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …