Thursday , April 25 2024

1 iunie: A început a doua etapă a relaxării. Ce putem face începând de azi și ce reguli trebuie să respectăm

A doua etapă de relaxare a măsurilor impuse pentru limitarea pandemiei de coronavirus are loc la 1 iunie. De duminică noapte, deplasarea în afara localităţii se face fără completarea prealabilă a unei declaraţii pe propria răspundere şi fără a mai specifica motivul. La 1 iunie, se deschid terasele şi plajele, se reiau competiţiile sportive în aer liber, fără spectatori, dar şi programele de pregătire fizică a sportivilor. În plus, este permisă desfăşurarea spectacolelor şi a concertelor, în aer liber, dar şi a evenimentelor de tipul drive-in. De asemenea, se reiau o serie de activităţi economice, sportive, culturale şi de agrement. 

Pentru derularea în bune condiţii a acestor activităţi au fost emise Ordinul nr. 1.809 – Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – şi, respectiv, Ordinul nr. 1.810 – Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Prin cele două acte normative au fost stabilite măsurile specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, într-o primă fază a repornirii activităţilor din domeniul turismului.

Astfel, măsurile sunt obligatorii pentru toţi operatorii economici din sectorul alimentaţiei publice şi, respectiv, pentru toţi operatorii economici sau, după caz, administratorii care desfăşoară activităţi de operare a plajelor turistice. În egală măsură, toţi clienţii teraselor sau plajelor turistice de pe litoralul românesc au obligaţia de a le respecta.

Redeschiderea teraselor: Principalele reguli care trebuie respectate

Mult aşteptata deschidere a teraselor este în prim-plan, însă măsura vine cu un set de reguli. Rezervarea prealabilă și un număr maxim de patru persoane la o masă, sunt principalele măsuri luate de autorități. Ziua de 1 iunie aduce, printre altele, şi redeschiderea teraselor, însă maniera în care românii își vor petrece timpul liber este condiţionată de numeroşi factori.

Ordinul care stabileşte regulile pentru funcţionarea teraselor, publicat sâmbătă dimineaţă, spune că ocuparea locurilor se va face cu rezevare anterioară, astfel încât aglomerările la intrare să fie evitate, iar în cazul apariţiei unei infectări cu COVID-19 autorităţile să ştie de unde să înceapă ancheta epidemiologică.

La terasă, un angajat al localului va conduce clienții la masă şi va face un triaj observaţional. Asta înseamnă că personalul terasei va trebui să detecteze eventuale simptome respiratorii vizibile, caz în care clienții vor fi rugați să părăsească incinta.

La masă pot sta cel mult patru persoane, dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii, la o distanţă de 1,5 m între ei. Excepţie vor face cazurile în care românii vor merge la terasă cu membrii familiei, persoane cu care locuiec în aceeaşi casă. La final, recomandarea este să plătească cu cardul.

Totodată, clienții nu vor putea muta meniuri, solniţe, oliviere şi alte obiecte de la o masă la alta, acestea urmând să fie dezinfectate imediat după plecarea clienţilor de la masă.

Consumul de alimente în picioare este, de asemenea, interzis, iar între mese trebuie să existe o distanţă de minimum 2 m. Personalul care serveşte va purta mască şi mănuşi, iar mănuşile folosite la servire nu vor fi folosite şi la pregătirea mesei.

În plus, personalul terasei va pune la dispoziţia clienților geluri dezinfectante pentru mâini, atât la intrare, cât şi la toalete, urmând să îi informeze despre modul în care se utilizează, dar şi despre regulile de igienă şi de distanţare fizică.

De altfel, toate spaţiile/suprafeţele unde au acces clienţii vor trebui curăţate şi dezinfectate cu substanţe biocide avizate, la fel şi ustensilele utilizate în timpul mesei.

Pentru a facilita accesul pe terase, proprietarii i-ar putea ajuta pe clienți cu anumite semnalizări şi mesaje. La fel, în măsura posibilităţilor, vor crea circuite cu sens unic înspre şi dinspre toalete.

Românii vor trebui să furnizeze atunci când fac rezervarea un număr de telefon valid, la care să poată să poată fi contactați în caz de nevoie, alături de prenume (sau chiar iniţiala).

Deschiderea teraselor, a plajelor şi eliminarea declaraţiei pe proprie răspundere la deplasarea în afara localităţii sunt câteva dintre principalele măsuri de relaxare, aplicabile de la 1 iunie. Autorităţile estimează că la 15 iunie s-ar putea redeschide şi restaurantele sau sălile de fitness. Tot la jumătatea lunii iunie ar putea fi eliminată obligația de a purta mască în spaţiile publice închise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun, măsură valabilă, la acest moment, până pe 16 iunie, când urmează să se încheie starea de alertă pe teritoriul României.

Reguli de respectat în galerii de artă şi muzee

Între restricţiile şi măsurile luate impuse angajaţilor galeriilor de artă, purtarea măştii este obligatorie şi izolare la domiciliu dacă au intrat în contact cu un caz suspect de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, vizitatorii vor respecta distanţarea de minimum 2 metri şi vor fi obligaţi să poarte măşti. Nu poate fi depăşită, capacitatea de 50% a spaţiului nu poate fi depăşită iar vizita în muzeu va dura maximum 2 ore. De asemenea, vizitatorul va avea la dispoziţie soluţii dezinfectante, inclusiv pe covoarele de la intrare.

Reguli de respectat în biblioteci

În cazul bibliotecilor, în sălile de lectură cu suprafeţe mici va fi acces limitat. Custodele va fi cel care va aduce de la raft documentele sau cărţile solicitate de abonat. La calculatoare, în bibliotecă, accesul va fi limitat, documentele returnate intră în „carantină” 10 zile pentru dezinfecţie.

Reguli de respectat în librării

Librăriile vor fi deschise dacă se află în centre comerciale mici, de sub 15.000 de metri pătraţi, cu intrare exterioară. Sunt interzise lansările de carte.

Reguli pentru concerte în aer liber

Angajaţii şi voluntarii vor primi din partea organizatorului măşti, mănuşi şi viziere. Publicul va avea acces în zona de eveniment cu asigurarea distanţării de minimum 1,5 metri şi nu mai mult de 500 de persoane. Concertele nu vor depăşi 4 ore.

“Scaunele mobile sau pufuri vor fi poziţionate la o distanţă de 2 metri”. Vor fi amplasate toalete speciale pentru familii cu copii, dacă este posibil. Conform noilor reguli, băuturile pot fi consumate dacă sunt în recipiente închise, fără paie de unică folosinţă, iar mâncarea va fi ambalată. Artiştii ar trebui să folosească microfoane proprii.  La spectacolele organizate în sistem drive-in, accesul se va face doar cu autoturismul, iar staţionarea va fi la distanţă de 2 metri, cei care părăsesc maşina vor purta măşti.

Regulile de respectat la plajă

Ministerul Economiei anunţă şi care sunt principalele măsuri specifice de protecţie a turiştilor pe plajele litoralului românesc. “Operatorii economici sau administratorii, după caz, au obligaţia de a amplasa la loc vizibil regulamentele de acces şi de comportament pe plajă şi totodată de a asigura măsuri pentru respectarea unei distanţe de 2 metri (stânga/dreapta, faţă/spate) între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite. Administratorii vor asigura accesul pe plajă în limitele de capacitate adoptate, cu menţinerea distanţei fizice, descurajarea aglomerării şi limitarea adunărilor mari şi vor adopta măsuri pentru restricţionarea accesului la plajă dacă limitele de capacitate stabilite sunt depăşite şi distanţa fizică nu poate fi menţinută”, arată ministerul.

Accesul va fi asigurat prin puncte de intrare clar semnalizate şi vor fi stabilite culoare unidirecţionale, separate, de intrare si de ieşire, cu semnalizarea distanţelor corespunzătoare.

Rezervarea utilizării plajei pe anumite perioade de timp se face prin intermediul unui sistem de rezervare online sau telefonic şi/sau adoptarea de ore strategice de funcţionare sau criterii de închidere flexibile.

“Trebuie să se menţină o distanţă de cel puţin 2 metri între persoane (inclusiv angajaţi) în orice moment, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii sau dacă siguranţa activităţii de bază necesită o distanţă mai scurtă (de exemplu, ridicarea echipamentelor grele). Se amenajează zonele de lucru (de exemplu, scaune pentru salvamari, turnuri) astfel încât, cei care prestează servicii pe plajă să stea distanţaţi la cel puţin 1,5 metri. Atunci când distanţarea nu este posibilă, trebuie să se prevadă utilizarea măştilor de protecţie sau să se adopte bariere fizice, cum ar fi panourile de plastic/plexiglas”, mai informează instituţia.

Servirea clienţilor se va face de către personalul angajat al plajei concesionate, fără deplasarea clienţilor în punctele de servire. În cazul plajelor neconcesionate, administraţia publică locală va răspunde de menţinerea regulilor de distanţare fizică şi evitarea formării de aglomerări.

Echipamentul de plajă (de exemplu, scaune, şezlonguri, umbrele) trebuie folosit individual, fără ca aceste echipamente să fie partajate între persoane care nu sunt membrii de familie cu acelaşi domiciliu şi, înainte şi după fiecare utilizare, acestea vor fi curăţate şi dezinfectate cu produse biocide avizate.

Toaletele de pe plajă trebuie asigurate cu consumabile adecvate pentru respectarea igienei: apă, săpun, dezinfectant cu cel puţin 60% alcool, prosoape de hârtie şi coşuri de gunoi fără atingere. Se va asigura curăţarea şi dezinfecţia frecventă a acestora.

“Personalul operatorului economic sau al administratorului plajei, după caz, va purta mască şi se vor asigura dispozitive şi produse biocide avizate necesare dezinfectării mâinilor turistilor şi informaţii cu privire la modul de utilizare”, adaugă ministerul.

Reluarea competiţiilor sportive

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru şi ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, au semnat un ordin comun privind competiţiile sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite ori aflate în aer liber.

Astfel, fiecare sportiv va trebui să aibă asigurate o sticlă potabilă şi un set individual de protecţie, compus din măşti medicale, batiste de unică folosiţă, şerveţele pentru igiena mâinilor impregnate cu alcool, gel dezinfectant, pahar de unică folosinţă.

În ceea ce priveşte transportul la locul evenimentului, acesta se va face cu autobuze/microbuze proprii sau rezervate în acest sens sau cu maşina personală. Se vor evita schimburile de echipament sportiv, strângerile de mână sau îmbrăţişările la finalul evenimentului. Conferinţele de presă se pot organiza exclusiv online. Declaraţiile de presă vor fi oferite reporterilor doar individual, păstrând distanţa de siguranţă. Acolo unde nu este posibilă reducerea aglomerării camerelor de luat vederi în alt fel, organizatorul competiţiei va instala pereţi despărţitori din plexiglas.

Pentru organizarea meciurilor s-au delimitat trei zone: Zona 1, care cuprinde terenul de joc, marginea terenului de joc, tunelul de acces şi zona vestiarelor. Zona 2 cuprinde zona tribunelor inclusiv spaţiile pentru administrative pentru transmisiunea TV a jocurilor şi zonele specifice media. În Zona 3, zona exterioară, sunt incluse locul de parcare pentru transmisiile TV şi zona imediat exterioară a stadionului/terenului de joc. În Zona 1 au voie maxim 80 de persoane, în Zona 2 maxim 85, iar în Zona 3 maxim 60.

Echipele vor ajunge la terenul de joc la ore diferite: echipa gazdă cu 75 de minute înainte de joc, iar echipa oaspete cu 90 de minute. Jucătorii celor două echipe nu vor ieşi în acelaşi timp la încălzire, iar mingile folosite la joc şi încălzire vor fi dezinfectate. Nu sunt recomandate şedinţele tehnico-tactice în vestiar, intrarea pe teren se va face fără copii şi fără mascotă, nu se va face poză la mijlocul terenului, iar persoanele aflate pe banca de rezervă vor purta măşti, excepţie făcând antrenorul desemnat să ofere indicaţii tehnice.

Structurile sportive pot desfăşura activitatea de pregătire sportivă şi pot participa la competiţii fără să fie necesară continuarea măsurii de cantonament închis, pe baza asumării răspunderii, în condiţiile legii. În cazul în care se va produce infectarea cu SARS-CoV-2 a unui participant la activitatea de pregătire sportivă sau la competiţie, se aplică toate normele legale în vigoare cu provire la izolarea suspecţilor, şi contacţilor acestora, procedurile de anchetă epidemiologică şi măsurile legale dispuse de organele abilitate.

Brigada de arbitri va trebui să ajungă la meci cu 100 de minute înainte, iar delegatul de joc cu două ore. Pentru reluarea activităţilor de nataţie în bazinele acoperite sau în aer liber, sportivii sunt obligaţi să poarte masca până la intrarea în bazin. Este interzis scuipatul sau suflatul nasului în bazin. Este necesară menţinerea distanţei fizice de cel puţin 2 metri între oricare două persoane şi asigurarea unui spaţiu de cel puţin 7 mp/persoană.

Pe culoare de înot este permis accesul unui singur sportiv şi se recomandă instalarea de separatoare între duşuri. Competiţiile se vor desfăşura fără public şi cu limitarea la minimum a stafului tehnic. Prima etapă a relaxării măsurilor impuse de pandemie a avut loc în 15 mai, odată cu ieşirea din starea de urgenţă. Potrivit autorităţilor, dacă numărul cazurilor de îmbolnăvire scade sau rămâne constant mic, în 15 iunie ar urma a treia etapă a relaxării.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …

No comments

  1. Vrabie Gheorghe

    Cate persoane au voie in masina dupa data de 1iunie