Thursday , April 18 2024

VICTOR PONTA: Fac apel la liberali de a salva proiectul politic USL. Vreau să lucrez cu Iohannis

ponta

Fac apel la liberali de a salva proiectul politic USL, a declarat premierul Victor Ponta, înaintea începerii şedinţei PNL din această seară.
“Fac încă un apel, înainte de şedinţa politică a PNL, către partenerii şi colegii mei liberali, un apel de a salva proiectul politic numit USL, de a continua să guvernăm împreună şi să aducem la îndeplinire obiectivele fundamentale pentru care am cerut şi am obţinut încrederea concetăţenilor noştri în 2012. Fac acest apel către cei alături de care în opoziţie, în condiţiile extrem de dificile ale regimului Traian Băsescu, regim care controla toate pârghiile şi instituţiile publice româneşti, am putut să avem curaj să avem o viziune pentru România şi capacitatea de a lăsa de-o parte orice fel de orgoliu, orice interes personal, orice fel de interes de partid pentru a construi unul dintre cele mai importante proiecte politice pe care România le-a avut după 1989”, a spus Ponta.
Premierul a mai precizat că vrea să lucreze cu Klaus Iohannis.
“Vreau să îi numesc în funcţie pe toţi cei care sunt propuşi de PNL pentru funcţiile pe care le-am stabilit împreună şi pentru care am obţinut votul Parlamentului. Îmi doresc să lucrez cu domnul Iohannis ca ministru. Nu doresc şi nu vom revendica niciun fel de funcţie a PNL pentru PSD. Partenerul şi colegul nostru, Daniel Constantin, a renunţat la solicitarea de a fi vicepremier”, a mai spus Ponta.
Mai mulţi lideri din teritoriu ai PNL cer ieşirea partidului de la guvernare. Decizia ar urma să fie luată în această seară, în cadrul Delegaţiei Permanente.
 
 

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …