Thursday , April 25 2024

Aici puteti descarca “testele de antrenament” pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, publicate de Ministerul Educației

“Teste de antrenament” pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat au fost publicate astăzi, 30 martie 2020, de Ministerul Educației, informeaza edupedu.ro. Testele “respectă modelul subiectului de examen”, au fost realizate împreună cu Centrul Național de Evaluare și Examinare – instituția din minister care concepe subiectele tuturor examenelor – și au obiectiv “de a exersa în această săptămână și de a continua efortul în vederea obținerii unor rezultate bune la viitoarele examene”. Subiectele sunt publicate fără baremele de evaluare și notare, care vor fi făcute publice vineri, 3 aprilie, informează instituția.

Testele de antrenament vin după ce ministrul Monica Anisie a exclus scenariul înghețării anului școlar și a declarat că “foarte curând, în funcție de evoluția situației la nivel național privind pandemia COVID-19, vom transmite oficial datele referitoare la reluarea cursurilor și la situația examenelor naționale“.

DE AICI puteti descarca Testele de antrenament pentru BACALAUREAT

DE AICI puteti descarca Testele de antrenament pentru EVALUARE NATIONALA

În contextul suspendării cursurilor, pentru pregătirea elevilor în vederea susținerii examenelor naționale, Ministerul Educației și Cercetării a publicat un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susține examenele naționale. Resursele de antrenament tip test, realizate împreună cu Centrul Național de Evaluare și Examinare, respectă modelul subiectului de examen. Obiectivul acestora este acela de a exersa în această săptămână și de a continua efortul în vederea obținerii unor rezultate bune la viitoarele examene.

Baremele de evaluare și de notare vor fi publicate pe același site, vineri, 3 aprilie 2020. Rolul acestora este de autoevaluare și calibrare a modului în care au fost redactate răspunsurile. Totodată, în cadrul emisiunilor Teleșcoala (TVR) vor fi prezentate unele soluții ale acestor teste de antrenament, cu explicațiile necesare pentru a înțelege cât mai bine răspunsurile din baremele de evaluare și de notare“, explică Ministerul Educației.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …