Friday , March 29 2024

Prima zi de grevă: Blocaj la Senat, avertisment pentru PDL la Cameră

Greva parlamentară iniţiată de USL, asociată cu două demisii din PDL pun în dificultate actuala putere. În timp ce activitatea Senatului este blocată, Coaliţia PDL-UDMR- UNPR neavând momentan suficienţi parlamentari pentru a vota legi, la Camera inferioară democrat-liberalii au fost somaţi să vină la şedinţe pentru a contracara lipsa masivă a opoziţiei, în caz contrar urmând să fie sancţionaţi.
Sesiunea parlamentară a debutat cu anunţul parlamentarilor USL privind  retragerea din activitatea Legislativului. Liderii USL au explicat că opoziţia va fi prezentă la şedinţele de plen, dar că nu va mai participa la dezbateri şi vot. “Vom fi prezenţi la începutul şedinţei, ne vom spune punctul de vedere vizavi de protestul nostru şi vom părăsi sala. În fiecare zi” a explicat social-democratul Ioan Chelaru.
Tot în prima zi a sesiunii parlamentare, senatorii Iulian Urban şi Micea Banias şi-au anunţat demisiile din PDL, aducând puterea la  67 de senatori, în condiţiile în care pentru a deţine majoritatea şi pentru a asigura cvorumul necesar votării legilor, are nevoie de 68.  Cu toate acestea, Iulian Urban, care a anunţat că rămâne independent, va susţine cel mai probabil Coaliţia în continuare. Totuşi, Senatul va fi blocat în următoarea perioadă, întrucât senatorul UDMR Verestoy Attila se află în concediu medical, astfel că puterii  îi lipseşte un parlamentar pentru a avea cvorum.
Problemele din Senat au devenit vizibile la scurt timp după începerea şedinţei de plen, lucrările fiind suspendate din lipsă de cvorum, în condiţiile în care doar 63 de parlamentari erau prezenţi în sală.
Tensiuni au fost şi la Camera Deputaţilor, deşi, pe hârtie, puterea are suficienţi aleşi pentru a asigura cvorumul şi a-şi trece  legile. Cu toate acestea, având în vedere absenteismul masiv înregistrat în lunile trecute în rândul democrat-liberalilor, aceştia au primit miercuri un avertisment clar: dacă nu se vor prezenta la lucrările plenului, pentru a contracara absenţa opoziţiei, riscă să nu mai fie puşi pe liste la următoarele alegeri.
În aceste condiţii, scad şansele ca PDL să-şi impună priorităţile legislative anunţate pentru această sesiune.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …