Saturday , April 20 2024

Prima reactie a premierului Ponta dupa transferul lui Nastase la penitenciar

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a urmărit în direct în acţiunea de transferare a fostului prim-ministru Adrian Năstase de la Spitalul Floreasca la Penitenciarul Rahova, scrie Agerpres.
În timpul derulării imaginilor în direct cu preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, aflat pe targă, în timp ce era luat de la Spitalul Floreasca, Victor Ponta nu a făcut niciun comentariu, însă după ce fostul premier a fost urcat în ambulanţa cu care era transferat la spitalul penitenciarului Rahova, actualul şef al Executivului a fost întrebat de moderator dacă ştie de ce autorităţile nu au aşteptat până a doua zi pentru această operaţiune. “Nu, sincer, nu”, a răspuns Ponta, la rândul său fost procuror.
Ulterior, întrebat dacă este “ceva ce miroase a show” şi dacă este forţat ceea ce se întâmplă cu Adrian Năstase, şeful Guvernului a răspuns că “sunt foarte multe lucruri forţate”. “Sunt multe lucruri forţate, dar eu am datoria şi la asta mă gândeam în aceste momente extrem de tensionate, eu am datoria să mă uit în profunzimea fenomenului şi în profunzimea a ceea ce se întâmplă în România”, a spus Ponta, potrivit Agerpres.
De asemenea, el a comentat că de când a început mandatul de preşedinte al lui Traian Băsescu, în România ceea ce se vede la televizor diferă faţă de ceea ce este în spatele televizorului. “Pot să constat doar că se împlinesc opt ani de când noi ca ţară am fost tot timpul divizaţi, tot timpul puşi să ne luptăm între noi, categorii sociale, Guvernul cu Opoziţia, sindicate cu patronate. Trăim într-o ţară în care de opt ani ceea ce vedem la TV şi ceea ce se întâmplă cu adevărat în spatele televizorului sunt lucruri total diferite”, a spus Ponta.
Premierul a susţinut, că, prin urmare, el are datoria să guverneze alături de echipa sa fără să sperie sau să controleze populaţia prin frică. “Şi atunci sunt cu atât mai convins că datoria mea faţă de milioanele de oameni care au avut încredere în cei care ne-au votat şi care au stat acasă sau se uită la televizor şi se gândesc la viitorul lor este să arăt un drum care să arate cu totul altfel faţă de ceea ce a fost în aceşti opt ani, să închidem rănile deschise în această perioadă, nu să creez atele şi să demonstrez că datoria noastră este să-i unim pe români în lucruri bune, nu să-i aţâţăm şi să-i speriem şi să-i controlăm prin frică”, a mai afirmat Victor Ponta.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …