Thursday , April 25 2024

Ponta, în Parlament: Nimeni nu merge la Consiliu reprezentându-se doar pe sine

Premierul Victor Ponta a prezentat poziţia guvernului legat de mandatul cu care ar trebui să meargă preşedintele Traian Băsescu la Bruxelles. Asta după ce şeful statului a făcut un apel către Parlament şi premier să nu creeze confuzie la nivel european acum când se poartă negocieri legate de bugetul UE. De asemenea, preşedintele a susţinut că “interesul României este să negocieze” bugetul UE pe 2014-2020, el subliniind că, dacă de la Bucureşti se pleacă cu ideea de veto, România rămâne în afara negocierilor, nu o mai caută nimeni.
Orice prim-ministru sau preşedinte care participă la un Consiliu European informează şi cere sprijinul Parlamentului înaintea participării, procedura fiind aplicată în toate statele membre UE deoarece poziţia unei ţări la aceste reuniuni nu reprezintă apanajul unui singur om, a declarat premierul Victor Ponta în plenul reunit al Parlamentului.
“Nimeni nu participă la Consiliul European reprezentându-se doar pe sine. Principalele elemente ale poziţiei României nu sunt secrete şi nu trebuie să fie secrete, apanajul unui singur om sau al unui cerc restrâns de oameni”, a spus Ponta în discursul susţinut în plenul Parlamentului.
Potrivit premierului Ponta, propunerea formulată de preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, presupune o scădere a fondurilor alocate României cuprinsă între 7-8 miliarde euro, dar şi noi condiţii care vor avea ca efect reducerea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene.
Iată principalele declaraţii ale premierului:
– Este un subiect afectează fiecare cetăţean român şi este de datoia Guvernului să informeze Parlamentul, unica instituţie în care sunt reflectate toate interesele şi deciziile electoratului. Este dreptul şi datoria fiecărui parlamentar responsabil să cunoască aceste elemente, să le sprijine sau să le critice.
– Mi-aş fi dorit să aud şi punctele de vedere ale grupurilor politice. Sunt convins să acest lucru se va întâmpla
– Informarea este procedura standard în toate statele de drept din UE. Fiecare premier sau preşedinte informează şi cere sprijinul Parlamentului naţional. Este ceea ce face cancelarul german, este ceea ce se întâmplă în Parlamentul portughez. Nimeni nu participă la Consiliul European reprezentându-se doar pe sine.
– Nu cred că 20 de milioane de români nu au dreptul sau capacitatea intelectuală de a înţelege ce înţelege un singur om.
– Pe Politica Agricolă Comună, plăţile directe au fost făcute în proporţie de aproape 100%. Pe plăţile pentru Dezvoltare Rurală, procentajul a fost de aproape 50%.
– Vreau să ştiţi că valoarea corecţiilor financiare pntru perioada 2009 – 2011 se ridică la aproape 600 milioane de euro pentru ceea ce nu s-a întâmplat corespunzător în acea vreme şi regret că nu sunt în sală cei care ar fi trebuit să înţeleagă ce s-a greşit atunci.
– La programul sectorial Transport a fost trecut şi el în procedura de presuspendare. DLAF a constatat grave abateri de la legislaţie pe construcţia autostrăzii Arad-Nădlac.
– Guvernul României a întocmit documentaţia necesară şi a prezentat propriile aşteptări şi propuneri ale sumelor ce ar trebuie alocate în 2014-2020. Preşedintele Barroso a prezentat o propunere pe care ţările din grupul Prietenii Coeziunii au considerat-o corectă. Din păcate, dincolo de această propunere a Comisiei Europene şi susţinută de Parlamentul European, există o propunere a preşedintelui Consiliului European, care prevede nu doar scăderi ale fonduriilor, ci şi noi condiţii care pentru România vor reduce capacitatea de absorbţie, reducerea cofinanţării de la 85 la 75%, ceea ce înseamnă că în bugetul României vor trebuie prevăzuţi în plus 6 mld euro, trecerea TVA în categoria neeligibilităţii, adică efort suplimentar al bugetului României de 12 miliarde de euro.
-Toate deciziile importante pentru România trebuie prezentate şi sprijinite de către Parlametnul României şi fac apel ca această procedură să fie regulă în România.
După prezentarea poziţiei Guvernului au loc dezbateri cu privire la mandatul de negociere la Consiliul European.
Cu jumătate de oră înainte de începerea şedinţei de plen reunit, preşedintele Traian Băsescu a susţinut că “interesul României este să negocieze” bugetul UE pe 2014-2020, el subliniind că, dacă de la Bucureşti se pleacă cu ideea de veto, România rămâne în afara negocierilor, nu o mai caută nimeni.
rtv.net

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …