Tuesday , April 23 2024

Parlamentul returnează Guvernului Legea educaţiei

Birourile Permanente reunite au decis, luni, să returneze Guvernului proiectul de lege privind educaţia, precum şi “angajarea răspunderii” pe acesta, întrucât procedura a fost declarată neconstituţională, a anunţat liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa.
“La un vot diferenţă s-a adoptat propunerea de retrimitere la Guvern a angajării, având în vedere că decizia Curţii a spus clar că această angajare pe Legea educaţiei este neconstituţională”, a spus liderul grupului PSD din Cameră, Mircea Duşa.
El a arătat că decizia Birourilor Permanente reunite a fost luată la propunerea PSD.
“Noi am propus ca proiectul de lege şi angajarea, pentru că a fost declarată neconstituţională, să fie retrimise la Guvern, iar colegii de la PNL şi-au şi retras semnăturile de pe moţiune”, a spus Duşa.
El a precizat că PSD nu şi-a retras semnăturile de pe moţiunea de cenzură.
Potrivit unor surse parlamentare, Birourile Permanente reunite au adoptat propunerea PSD cu 13 voturi “pentru” şi 12 voturi “împotrivă”.

Vezi si

PNL și PSD au rupt alianța la București. Firea și Burduja vor candida pentru Primăria București

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar …