Thursday , April 18 2024

Parlamentul britanic a aprobat acordul de iesire din UE pe 31 ianuarie

Parlamentul britanic a aprobat joi legislaţia care îi va permite Regatului Unit să părăsească UE la 31 ianuarie cu un acord, punând astfel capăt unei perioade de trei ani de incertitudini legate de termenii acestui divorţ fără precedent, informează Agerpres.

Membrii Camerei Comunelor au aprobat cu 330 de voturi pentru şi 231 voturi contra legea privind acordul de retragere din Uniunea Europeană, care implementează un acord convenit în 2019 de Londra şi UE.

”Este timpul ca Brexitul să fie realizat. Această lege face acest lucru”, a declarat ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, în faţa parlamentarilor britanici.

Textul adoptat joi de către deputaţii de la Londra transpune în legislaţia britanică acordul de 535 de pagini negociat de premierul Boris Johnson cu Uniunea Europeană în toamna anului trecut, după ce precedentul acord convenit de fostul premier Theresa May a fost respins de trei ori de fostul legislativ britanic în care deputaţii eurofili l-au considerat că reducea prea mult legăturile cu UE, în timp ce deputaţii pro-Brexit au apreciat că, dimpotrivă, acel acord menţinea Regatul Unit prea ancorat în blocul comunitar chiar şi după realizarea Brexitului.

Noua legislaţie va trebui să fie validată de Camera Lorzilor şi, în final, promulgată de către Regina Elisabeta a II-a.

Va fi însă nevoie şi de ratificarea acordului în plenul Parlamentului European, prevăzută pentru 29 ianuarie, astfel încât pe 31 ianuarie la ora 23:00 GMT Regatul Unit să devină prima ţară care părăseşte Uniunea Europeană, potrivit Agerpres.

Vezi si

Două grupuri de români, blocate pe aeroportul din Dubai după ploile devastatoare din Emirate

Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe …