Thursday , March 28 2024

Papa Francisc a început duminică o vizită de 3 zile în Bulgaria. Biserica Ortodoxă a interzis preoților să se roage cu Suveranul Pontif

Papa Francisc a început duminică dimineață vizita pe care o face în Bulgaria și Macedonia de Nord, o vizită în care va trebui să procedeze cu mare atenție din cauza sensibilităților pe relația cu bisericile ortodoxe din cele două țări balcanice în care catolicii sunt o mică minoritate, notează Reuters.

Bulgaria, o țară cu 7,1 milioane de locuitori, are doar 58.000 de catolici, iar în Macedonia de Nord, din cei 2 milioane de locuitori, doar 15.000 sunt catolici.

Scopul vizitei de trei zile este de îmbunătățire a relațiilor cu bisericile ortodoxe, parte a campaniei Vaticanului de reapropiere a celor două ramuri ale Creștinismului ce s-au despărțit în 1054.

Misiunea este însă delicată din cauza că bisericile ortodoxe din cele două țări sunt prinse în propriiile conflicte interne, care au afectat și relațiile cu catolicii.

Liderii Bisericii Ortodoxe Bulgare au ordonat preoților săi să nu ia parte la rugăciuni și slujbe împreună cu Papa, pentru că legile nu permit acest lucru. Suveranul Pontif se va întâlni, însă, cu Patriarhul Neofit și va vizita catedrala ortodoxă din Sofia.

Biserica Ortodoxă din Bulgaria a spus, luna trecută, într-un comunicat de presă, că invitația pentru papă a fost făcută de autoritățile statului, sugerând că i-a fost dat doar un rol secundar în planificarea ei.

Ortodocșii bulgari sunt printre cei mai duri în privința relațiilor cu Biserica Catolică. Este singura comunitate ortodoxă care a boicotat cele mai recente întâlniri organizate în cadrul dialogului  oficial ortodox-catolic și a boicotat și Consiliul Pan-Ortodox din 2016.

HotNews

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …