Saturday , April 20 2024

Legea pensiilor este constituţională

Legea sistemului unitar de pensii publice este constituţională, potrivit hotărârii de miercuri a Curţii Constituţionale care a respins sesizările PNL şi PSD+PC. Plenul Curţii Constituţionale s-a întrunit în şedinţă în 29 septembrie pentru a soluţiona sesizările referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, formulate de 55 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al PNL şi, respectiv, de 33 de senatori din grupul parlamentar al Alianţei politice PSD+PC.
Biroul de presă al CC preciza atunci că, “având în vedere cererea formulată de unii judecători pentru o mai bună studiere a problemelor ce fac obiectul celor două sesizări”, plenul Curţii Constituţionale a decis întreruperea deliberării şi reluarea acesteia în 6 octombrie.
În 23 septembrie, PNL a depus la Curtea Constituţională sesizarea privind Legea sistemului unitar de pensii publice, anunţa viceliderul deputaţilor liberali Eugen Nicolăescu.
PNL susţine, în sesizarea depusă la Curtea Constituţională, că în adoptarea Legii pensiilor nu au fost respectate procedurile, iar actul normativ încalcă principiul neretroactivităţii legii, dreptul de proprietate, dreptul la trai decent şi la pensie, acte internaţionale în materia drepturilor omului, dreptul fundamental de alegere a profesiei şi a meseriei sau ocupaţiei, jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, PNL reclamă aplicarea greşită a articolului 16 din Constituţie la egalizarea vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi, precum şi ignorarea avizului Consiliului Legislativ.
Nicolăescu spunea atunci că legea a fost adoptată neconstituţional, prin fraudarea votului deputaţilor.
El preciza că, la adoptarea proiectului, PNL a constatat grave încălcări ale legislaţie în vigoare, ale Constituţiei pe două canale, dintre care unul se referă la procedura de adoptare a legii, iar al doilea la probleme de fond, care încalcă prevederile constituţionale în ceea ce priveşte sistemul de pensii din România.
Eugen Nicolăescu mai arăta că, în ceea ce priveşte procedura, se încalcă prevederea constituţională care se referă la modalitatea în care se stabileşte procedura de urgenţă pentru proiectele de lege care sunt adoptate de Parlament, precum şi prevederea care menţionează care sunt procedurile în care se poate legifera în Camera Deputaţilor în procedură de urgenţă sau normală şi sunt stabilite termenele în care parlamentarii trebuie să ia la cunoştinţă conţinutul raportului înainte de a vota.
“Cum raportul nu a fost depus în termenul legal, respectiv raportul a fost depus aproape concomitent cu începerea dezbaterilor la proiectul de lege, este o încălcare a Regulamentului, aşa cum prevede Constituţia”, adăuga Nicolăescu.
El menţiona că există prevederi în proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice care au fost adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, deşi nu avea această calitate.
Nicolăescu mai arăta că această lege, având caracter organic, a fost adoptată fără ca în sala de şedinţă să fie minimum de deputaţi, respectiv 167. Potrivit lui Nicolăescu, numărul de deputaţi care au dat votul final, vehiculat de mass-media şi potrivit datelor existente, a fost de 80-100.
Viceliderul grupului PNL de la Camera Deputaţilor mai declara că fondul sesizării de neconstituţionalitate depus la Curtea Constituţională se referă la încălcarea principiului constituţional care stipulează nerectroactivitatea legilor şi a prevederii din Constituţie care garantează dreptul de proprietate.
El menţiona că prin această lege se intervine retroactiv pe pensiile pe care statul trebuie să le plătească poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special.
De asemenea, în sesizare se invocă încălcarea articolului din Constituţie care se referă la asigurarea de către stat a a pensiei şi a unui trai decent.
“Din păcate, constatăm că statul nu face acest lucru, că nu face dezvoltare economică şi protecţie socială, şi pentru că nu face acest lucru şi nu asigură un trai decent, taie din drepturile cetăţenilor”, arăta Nicolăescu.
El adăuga că, dincolo de criticile formulate în sesizarea depusă la Curtea Constituţională, PNL nu este de acord cu egalizarea vârstei de pensionare, de 65 de ani, la femei şi bărbaţi.
Potrivit lui Nicolăescu, în acest fel se atentează la starea femeilor din România, în condiţiile în care actualele condiţii de pensionare pentru femei şi bărbaţi sunt şi aşa destul de împovărătoare pentru o populaţie care este sărăcită şi are o stare sănătate foarte slabă.
“Nu vom fi de acord, de asemenea, ca punctul de pensie să fie mai mic de 45% din salariul mediu brut pe economie”, mai spunea liberalul.
Nicolăescu preciza că Guvernul Boc este campion în privinţa legilor declarate neconstituţionale, respectiv cincisprezece – nouă acte normative declarate neconstituţionale în anul 2009 şi şase în 2010.
Deputatul adăuga că la sesizarea depusă la Curtea Constituţională a fost ataşat un CD pe care sunt filmuleţe şi fotografii preluate de pe site-ul Camerei Deputaţilor şi de la două televiziuni, care conţin imagini de la şedinţa în care a fost adoptată Legea privind sistemul unitar de pensii.
La rândul lor, social-democraţii invocă, pe lângă mai multe articole din Constituţie care ar fi încălcate de Legea privind sistemul unitar de pensii publice, şi lipsa cvorumului la votul final dat pe actul normativ, arătând că au fost astfel încălcate normele constituţionale referitoare la procedura de legiferare.
PSD a anexat sesizării de neconstituţionalitate şi plângerea penală pe care a depus-o la Parchetul de pe lângă ICCJ împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi a secretarului Sever Voinescu, pe care îi acuză de abuz în serviciu, fals şi uz de fals.
Social-democraţii mai arată, în sesizarea înaintată CC, că Legea privind sistemul unitar de pensii încalcă prevederile articolului 1 alineatul 5 din Constituţie, afirmând că, la momentul adoptării acesteia erau în vigoare o serie de acte normative cu conţinut similar, respectiv Legea 19/2000, Legea 119/2010.
“Edictarea unui nou act normativ în domenii deja reglementate apare ca inutilă, cu atât mai mult cu cât cele câteva prevederi cu caracter de noutate, precum modificarea vârstei de pensionare, a cuantumului pensiilor anticipate parţiale, ar fi putut fi instituite sub formă de modificări punctuale ale normelor deja existente. Însă legiuitorul a preferat să adopte un act normativ nou, care disimulează printre texte care erau şi anterior în vigoare câteva modificări asupra sistemului asigurărilor sociale, determinând astfel o instabilitate a actualului sistem”, se arată în obiecţia înaintată de PSD.
Sesizarea de neconstituţionalitate invocă şi încălcarea articolului 42 alineatul 2 teza I din Constituţie, apreciind că un act normativ nu poate desfiinţa un drept câştigat, dreptul la pensiei fiind garantat de Legea fundamentală.
PSD mai susţine că prevederile Legii pensiilor contravin dispoziţiilor art. 47 alin (1) şi art. 135 alin (2) din Constituţie, care stabilesc în sarcina statului obligaţia de a asigura un nivel de trai decent.
De asemenea, obiecţia înaintată de PSD Curţii Constituţionale motivează că dispoziţiile Legii pensiilor încalcă prevederile art. 15 alin (2) din Legea fundamentală, care consacră principiul neretroactivităţii legii.
“În cazul de faţă, măsurile propuse nu sunt de natură penală sau contravenţională, consacrate ca excepţii de la neretroactivitatea legii, ci au un caracter civil şi pot viza doar cazurile care se vor ivi după intrarea în vigoare a legii, nu şi la situaţiile deja existente”, se mai arată în sesizarea depusă de PSD.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …