Inspectoratul General pentru Situații de Urgență: “O știre din media britanică a fost greșit citată și s-a transformat într-o știre falsă”

25/03/20 ora:7:33pm

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis, miercuri, un avertiment românilor. Este vorba de o informație care trebui lămurită în urma unei stiri false apărute în media.

“Persoanele cu risc crescut pentru boala COVID-19 sunt în mare măsură aceleași ca în cazul gripei: persoanele în vârstă și persoanele cu boli cronice, excepție făcând copiii.

O știre din media britanică a fost greșit citată și s-a transformat într-o știre falsă. Nu există date științifice care să arate vreo legătură între noul coronavirus și vaccinul antigripal.

Este ușor de înțeles de ce: vaccinul antigripal țintește un alt virus, cel gripal, în timp ce coronavirusul este un virus cu o structură diferită.

Totuși, în contextul epidemiei de coronavirus în care spitalele pot deveni suprasolicitate, vaccinarea antigripală poate fi utilă pentru că reduce numărul cazurilor complicate de gripă care ar necesita spitalizare, iar pacienții cu COVID-19 pot fi detectați mai eficient”, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin intermediul paginii sale de Facebook.

Spune-ti parerea!