Tuesday , March 19 2024

Dinel Staicu, condamnat la 12 ani de închisoare

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, joi, pe Dinel Staicu la 12 ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor, majorând astfel pedeapsa de patru ani de închisoare primită de acesta la Judecătoria Sectorului 4.
Tot la 12 ani de închisoare a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti şi fostul preşedinte al Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR) Ion Popescu, la Judecătoria Sectorului 4 acesta primind o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de o fraudă de cinci milioane de euro.
Alături de aceştia au primit pedepse de câte şase ani de închisoare cu executare Radian Răceală şi Viorica Duţu, Tribunalul Bucureşti majorând astfel pedepsele de trei ani de închisoare cu suspendare aplicate de instanţa de fond.
Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă, putând fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
În 15 iunie, Judecătoria Sectorului 4 i-a condamnat pe Dinel Staicu şi pe fostul preşedinte al BIR Ion Popescu la câte patru ani de închisoare cu executare şi la plata a peste opt milioane de lei, într-un dosar privind o fraudă de cinci milioane de euro.
În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare Radian Răceală, fost director al Direcţiei de creditare din BIR şi Viorica Duţu, fost şef serviciu creditare la aceeaşi bancă, ambii pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată. Celor doi instanţa le-a impus termene de încercare de câte cinci ani.
Pe latură civilă, instanţa a admis atunci în parte acţiunea părţii civile Banca Internaţională a Religiilor – prin lichidatorul Moore Stephens (RVA) – şi i-a obligat pe cei patru inculpaţi la plata în soldar a 8.053.561,1 lei, precum şi a dobânzii legale calculate de la data acordării până la plata efectivă a fiecărui credit pentru societăţile BDJ, Frigoriferul, Avab, Abator Mofleni, Jiul Vulcan, Vladinex, And Kris, Mozoc, Poldinex, Practicianul şi Rebega Consulting de către nouă sucursale BIR, respectiv Craiova, Craiova Gară, SMB, Plevnei Bucureşti, Târgovişte, Piteşti, Slatina, Drăgăşani şi Râmnicu Vâlcea.
Decizia a fost contestată cu apel la Tribunalul Bucureşti, care joi a majorat pedepsele în cazul celor patru.
Staicu a fost trimis în judecată în noiembrie 2006, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, alături de el fiind inculpat şi fostul preşedinte al BIR. Potrivit anchetatorilor, din banii obţinuţi fraudulos de la BIR Staicu a cumpărat acţiuni la SIF Oltenia, în valoare de peste un milion de euro, prin intermediul unor societăţi pe care le controla. Staicu a fost numit în conducerea SIF Oltenia în 2006, înlocuindu-l în funcţia de preşedinte-director general pe Vasile Şalapa.
Ca urmare a trimiterii în judecată, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a solicitat CA al SIF Oltenia să convoace AGA, iar acţionarii să decidă dacă îl menţin pe Staicu în funcţiile de conducere. Acţionarii SIF Oltenia au hotărât în august 2008 ca Staicu să rămână la conducerea societăţii până când instanţa de judecată va emite o hotărâre definitivă.
Potrivit procurorilor, Staicu a solicitat şi a obţinut încheierea unor convenţii de cesiune de creanţă şi a unor contracter de credit, iar banii i-a utilizat în interesul altor societăţi pe care le controla. În termenul de graţie pentru efectuarea plăţii unor creanţe cesionate şi înainte de expirarea perioadei de un an prevăzută pentru utilizarea unei linii de credit, Staicu a utilizat integral sumele de bani împrumutate de la bancă fără a achita ratele scadente creanţelor cesionate, a dispus reorganizarea prin absorbţie a societăţilor cesionare şi apoi le-a declarat falimentare. Ulterior, el a înstrăinat imobilele asupra cărora se constituiseră garanţii, astfel că executarea garanţiilor nu s-a mai putut realiza.
În 19 iulie, CNVM a dispus covocarea acţionarilor pentru a stabili daca este oportun ca Dinel Staicu să rămână la conducerea societăţii, după ce acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare.
Administratorii SIF Oltenia au refuzat însă să convoace AGA, susţinând că problema ridicată de Comisie a mai fost pusă în discuţia acţionarilor, urmare a unei ordonanţe CNVM din februarie 2007. Societatea menţiona că acţionarii i-au ales pe Staicu şi pe Carmen Ioana Popescu ca administratori, la jumătatea lunii noiembrie 2008, cu toate că era cunoscută existenţa litigiilor penale ale acestora.
În septembrie, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a amendat cu câte 2.000 de lei patru membri ai Consiliului de Administraţie al SIF Oltenia, întrucât nu au dispus convocarea acţionarilor pentru discutarea oportunităţii menţinerii lui Dinel Staicu în funcţia de preşedinte CA.

Vezi si

Coaliţia PSD-PNL merge cu candidați comuni la București. Medicul Cătălin Cîrstoiu ar fi varianta aleasă pentru Primăria Capitalei 

Coaliţia PSD-PNL a decis, luni, să meargă cu candidaturi comune la Primăria Capitalei, primăriile de …