Thursday , March 28 2024

Danezii vor să facă referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeană

danemarca

Sprijinul față de organizarea unui referendum în Danemarca privind apartenența țării la Uniunea Europeană (UE) este în creștere, indică un sondaj de opinie Epinion realizat pentru televiziunea publică daneză DR News, relatează miercuri EUobserver.
Potrivit sondajului, 42% dintre danezii chestionați doresc un vot pentru a afla dacă Danemarca ar trebui să rămână în cadrul UE, respectiv cu cinci puncte procentuale mai mulți decât în urmă cu trei luni. În februarie a.c., doar 37% spuneau că vor organizarea unui referendum de tipul celui care va avea loc pe 23 iunie în Regatul Unit.
”Cred că este foarte încurajator și ilustrează faptul că mulți danezi s-au săturat de modul în care funcționează Uniunea Europeană”, a declarat Kristian Thulesen Dahl, președintele Partidului Popular Danez (de dreapta), pentru DR News, citată de Agerpres.
Kristian Thulesen Dahl a afirmat că partidul său, care face parte — împreună cu Partidul Conservator din Marea Britanie, condus de David Cameron, — din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (CRE) din Parlamentul European (PE), nu va milita pentru ieșirea Danemarcei din UE, dar, la fel ca premierul britanic, va cere o returnare de puteri ale UE către capitală.
Sondajul Epinion arată, de asemenea, o scădere a sprijinului în general față de UE. În noiembrie 2015, 56% dintre danezi afirmau că vor vota în favoarea menținerii țării lor în UE în cazul organizării unui referendum. Procentul a ajuns acum la 44%. De asemenea, 31% dintre cei chestionați în noiembrie indicau că ar vota împotriva menținerii țării în blocul comunitar, iar acum procentul lor este de 42%.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …