Thursday , March 28 2024

Coronavirus: Rusia va trimite specialiști și echipamente în Italia

Rusia va trimite în Italia specialiști și echipamente pentru a o ajuta să lupte contra noului coronavirus, după ce în peninsulă s-a înregistrat un număr record de aproape 800 de morți în ultimele 24 de ore, a anunțat sâmbătă Kremlinul, conform AFP.

Președintele rus Vladimir Putin „a confirmat voința Rusiei de a acorda o asistență necesară, de manieră operațională, și a oferit detaliile concrete” în acest sens în cursul unei convorbiri telefonice avute sâmbătă cu prim-ministrul italian Giuseppe Conte, potrivit unui comunicat al Kremlinului, citat de agențiile de presă ruse.

Rusia va trimite în Italia în special „mijloace de protecţie, sisteme mobile (…) pentru dezinfecţia prin aerosol a mijloacelor de transport, echipamente medicale”, precum şi „specialişti pentru a acorda o asistenţă practică în zonele cele mai afectate” de pandemie, se precizează în comunicat.

Cei doi lideri au convenit și asupra „unei cooperări strânse în lupta împotriva coronavirusului”, se mai spune în comunicatul Kremlinului.

Acest anunţ intervine într-un moment în care Italia a înregistrat sâmbătă un nou record de decese în 24 de ore, cu 793 de morţi, ceea ce ridică la 4.825 numărul persoanelor ucise de noul coronavirus în peninsulă în decurs de o lună, potrivit cifrelor difuzate de Protecția civilă italiană.

În Rusia, au fost înregistrate oficial până acum 306 cazuri de Covid-19, fără niciun deces. Cu toate acestea, un sef al unei asociatii de medici din Rusia acuza autoritatile ca ascund numarul real de decese, cauzele mortii fiind trecute ca “pneumonii”, pentru a nu le contabiliza ca fiind infectare cu coronavirus.

HotNews

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …