Thursday , March 28 2024

Viitorul Liteni și LPS Suceava evoluează cu trofeul pe masă în finala Ligii a IV-a

Cele două formații se întâlnesc astăzi, de la ora 18.00, pe stadionul Areni, în meciul care va desemna campioana județeană a sezonului 2020/2021

Viitorul Liteni și LPS Suceava joacă astăzi, de la ora 18.00, pe stadionul Areni, cu trofeul pe masă, în finala Ligii a IV-a.

Campioană în urmă cu două ediții, echipa din Liteni a încheiat pe primul loc în Grupa A, după ce a remizat marți, pe stadionul din Ițcani (foto), scor 1-1, în fața celor de la Juniorul Suceava, la finalul unui meci în care oaspeții au deschis scorul prin Gheorghiță, iar Pelepco a egalat din penalty pentru gazde, în ultimele minute.

Celălalt meci din Grupa A nu s-a disputat, Progresul Frătăuții Vechi câștigând la “masa verde”, prin neprezentarea adversarului, cu scorul de 3-0, meciul pe care ar fi trebuit să-l dispute la Dolhasca.

Clasamentul final al Grupei A:

  1. Viitorul Liteni 16p
  2. Juniorul Suceava 13p
  3. Progresul Fratăuții Vechi 6p
  4. Siretul Dolhasca 0p

LPS Suceava a câștigat Grupa B, după ce s-a impus, în ultima etapă, cu un spectaculos 3-2, pe terenul Moldovei Drăgușeni.

Într-un alt meci, Zimbru Siret a obținut o victorie de palmares, după ce a câștigat în deplasarea de la Fântânele, cu scorul de 3-2, prin golurile înscrise de Parasca, Vatamaniuc și Lupăștean.

Clasamentul final al Grupei B:

  1. LPS Suceava 14p
  2. Moldova Drăgușeni 13p
  3. Progresul Frătăuții Vechi 6p
  4. Recolta Fântânele 0p

Meciul dintre Viitorul Liteni și LPS Suceava va fi arbitrat la centru de Ghiță Ignătescu, ajutat la cele două tușe de Andrei Pișta și Vlad Hazi. Observator de joc va fi arbitrul internațional Sebastian Gheorghe.

Câștigătoarea finalei de pe Areni va reprezenta județul Suceava la barajul de promovare în Liga a III-a. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …