Saturday , April 20 2024

Victor Becali: E foarte puţin probabil ca un jucător român din Liga I să se transfere în străinătate

Impresarul Victor Becali a declarat, luni, la Aeroportul Henri Coandă, că este foarte puţin probabil ca un jucător român din Liga I să se transfere în străinătate deoarece fotbalul românesc nu mai este atât de valoros ca în anii trecuţi.

“E foarte puţin probababil să se transfere cineva. La noi campionatul începe târziu, toată luna ianuarie în Italia şi Spania transferurile sunt deschise, dar e foarte puţin probabil. Fotbalul nostru nu mai este aşa de puternic ca înainte. Nu mai avem un fond atât de mare de jucători ca să zicem că din zece-doisprezece să plece doi afară. Acum, jucătorii valoroşi îi numeri pe degete”, a spus Becali la întoarcerea din Italia, unde a petrecut sărbătorile de iarnă.

Agentul de jucători a menţionat însă că jucătorul formaţiei CFR Cluj, Juan Culio, are o ofertă de la Galatasaray Istanbul. “Pentru Culio există o ofertă, dar pentru Cadu nici nu s-a pus problema. Zapata poate… este o variantă, dar nu în momentul ăsta”, a explicat impresarul.

Referitor la o posibilă plecare a atacantului Adrian Mutu de la Fiorentina, Victor Becali a afirmat: “Mutu are încă un an şi jumătate contract la Fiorentina. Dacă va fi ceva în luna asta vom vedea, dacă nu, el nu îşi face niciun fel de probleme”.

Instalarea antrenorului Ladislau Boloni la gruparea franceză RC Lens nu l-a luat prin surprindere pe impresarul Victor Becali. “Era de aşteptat. E o ţară unde el este cunoscut, unde a făcut treabă bună, este unul dintre cei mai buni antrenori români. Acum este la un club unde poate să formeze o echipă, să crească o echipă. Iar pentru asta ai nevoie de stabilitate, altfel e greu”, a precizat el.

Becali speră ca returul Ligii I să fie mai bun decât turul, precizând că Steaua şi Dinamo pot intra în lupta pentri titlu dacă vor face achiziţii bune în această pauză competiţională. “Sper ca returul în Liga I să fie mai bun. Mai bun nu înseamnă să câştige Dinamo şi Steaua, dar să fie arbitraje mai bune, pentru că au fost dezastruoase în tur. Apoi ne mirăm că se vorbeşte mai mult de arbitrii. Pentru că văd că şefii de arbitrii au clauze de reziliere mai mari decât jucătorii de fotbal. Galaţiul este echipa cu cele mai mari şanse la titlu, dar se pot întâmpla multe. Poate reveni şi Dinamo, şi Steaua, numai să facă achiziţii bune şi să joace un fotbal bun”, a adăugat Victor Becali.

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …