Thursday , April 25 2024

Veşti bune de la Neşu: “Controlez scaunul cu rotile cu mâna dreaptă”

La mai bine de două luni de la accidentul care îi va schimba viaţa pentru totdeauna, Mihai Neşu a transmis un mesaj tuturor celor care şi-au îndreptat gândurile către el în ultima vreme.

Primul mesaj al lui Mihai Neşu aduce veşti bune: “Controlez scaunul cu rotile cu mâna dreaptă”, spune tânărul de 29 de ani, aflat într-o clinică de recuperare din Utrecht.

Mihai Neşu nu are timp să se gândească prea mult la viitorul îndepărtat şi asta pentru că munceşte din greu pentru a-şi reveni cât mai bine după fractura de coloană cervicală. Nu se ştie dacă va mai putea juca vreodată fotbal, dar acum prioritatea este ca el să îşi revină îndeajuns încât să poată duce o viaţă normală măcar în afara gazonului.

Tot ce contează este prezentul şi cât de bine se va simţi, literalmente, mâine. El nu uită, însă, de toate dovezile de simpatie primite din partea suporterilor după accidentul suferit pe 10 mai. Şi, drept răsplată, le-a transmis vineri, prin intermediul site-ului oficial al FC Utrecht, un mesaj de mulţumire, însoţit şi de o veste foarte bună, în contextul dat: “Ultima noutate este că acum pot controla scaunul cu rotile cu mâna dreaptă. Până acum o făceam cu bărbia”.

“În ultima vreme am făcut progrese importante. Nu mă gândesc prea departe. Este mult de muncă, dar pentru mine nimic, niciodată nu este prea greu. Ca fotbalist, sunt obişnuit să mă antrenez în fiecare zi şi din fericire sunt puternic din punct de vedere psihic”, continuă fostul fundaş al Stelei.

Fundaşul spune că toate încurajările primite de la familie, prieteni, colegi, suporteri au contat enorm pentru el: “Am fost impresionat de tot. Nenumăratele felicitări, flori, desene şi toate dovezile de sprijin au fost copleşitoare. Cel mai mult m-a impresionat acţiunea fanilor de la meciul cu AZ Alkmaar, acel tricou uriaş făcut pentru mine şi toate eşarfele cu numele meu. Am fost cu adevărat copleşit şi în fiecare zi am acea imagine în minte. Acest sprijin îmi dă şi mai multă putere şi vreau să mulţumesc din suflet tuturor. A fost impresionant şi mult mai mult decât m-aş fi aşteptat”.

Pe 10 mai, Mihai Neşu a suferit un grav accident la un antrenament al echipei FC Utrecht. La un duel cu colegul său Alje Schut, acesta a căzut peste el şi i-a provocat o fractură a coloanei vertebrale în zona cervicală. Neşu a paralizat pe loc de la bărbie în jos şi a fost transportat de urgenţă la spital, unde a fost operat. După mai multe săptămâni de spitalizare, Neşu a fost mutat la un centru de recuperare din Utrecht, unde speră să îşi revină cât mai bine după cele întâmplate. (realitatea.net)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …