Wednesday , April 24 2024

Verdict la 27 de ani de la cea mai mare tragedie din fotbalul european: 96 de fani Liverpool au murit pe stadionul Hillsborough

hillsborough

Cei 96 de fani ai echipei de fotbal Liverpool care si-au pierdut viata in tragedia produsa pe 15 aprilie 1989 pe stadionul Hillsborough au murit din cauza unor erori ale Politiei, a stabilit marti o instanta din Marea Britanie, la 27 de ani de la tragedie, anunta Reuters.

Instanta a considerat ca planul de evacuare nu a fost bine pus la punct, iar planul de urgenta a fost aplicat cu intarziere.

Este pentru prima oara cand instanta decide ca politia poarta vina pentru producerea tragediei, dupa ce anchetele anterioare concluzionasera ca principala cauza a fost suprapopularea stadionului.

Tragedia, considerata cea mai mare din istoria fotbalului european, s-a produs pe 15 aprilie 1989 pe Stadionul Hillsborough in Sheffield, Anglia, la un meci din semifinalele Cupei Angliei dintre FC Liverpool si Nottingham Forest.

O busculada a cauzat decesul a 96 de oameni si ranirea a altor 766 de persoane, aminteste Wikipedia. Initial, busculada a fost considerata un simplu incident, iar arbitrul a oprit meciul temporar. Partida nu avea insa sa mai fie reluata.

Mii de oameni s-au calcat in picioare si au fost striviti de gardurile metalice. 96 au murit, printre ei fiind multe femei, dar si copii. Cea mai tanara victima de pe stadionul Hillsborough avea doar 10 ani.

Tragedia de pe stadionul Hillsborough a schimbat regulile de organizare a meciurilor de pe stadioanele din Marea Britanie. Dupa acel moment, gardurile de metal din jurul terenului au fost indepartate si interzise in sectoarele din tribune unde spectatorii stateau in picioare.

 

Vezi si

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024, în frunte cu Istvan Kovacs

Patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, vor oficia la Campionatul European de fotbal …