Friday , March 29 2024

Un sucevean, în probe la Chelsea

Sucevean - probe Chelsea - Cojocariu

In vârstă de doar 15 ani, portarul sucevean Denis Cojocariu a susţinut timp de o săptămână probe de joc la cunoscuta grupare londoneză

Chiar şi din anonimatul în care se zbate la ora actuală, fotbalul sucevean continuă să producă ta-lente. Denis Cojocariu, un portar în vârstă de 15 ani, a susţinut timp de o săptămână probe de joc la clubul Chelsea Londra.
Denis Cojocariu impresionează în primul rând cu fizicul său, 1,92 m înălţime, dar şi prin agilitate. Portarul sucevean a început fotbalul la vârsta de 10 ani, prima dată ca fundaş. Cât timp a stat în Suceava, Denis a fost pregătit de Marius Lup, Adrian Cerlincă, Cornel Dîrman şi Andrei Roheţki. A jucat pentru juniorii de la Sporting, Rapid CFR şi Ceahlăul Piatra Neamţ, dar a cunoscut prima mare satisfacţie din carieră odată cu plecarea la şcoala de fotbal “Ardealul”.
“Când am ajuns la Ardealul m-a văzut un impresar italian, care m-a propus la Chelsea. Am avut un meci cu “U” Cluj la care a venit un scouter de la Chelsea. Peste două săptămâni la club a ajuns o foaie prin care eram invitat în Londra. A fost foarte frumos, Chelsea este clubul meu preferat din Anglia. În special mi-a plăcut atmosfera, toţi erau uniţi şi chiar se lucra serios. Mi-au spus că vor trimite neanunţat încă un scouter pentru a vedea dacă am progresat”, a mărturisit tânărul goalkeeper sucevean. Denis Cojocariu continuă momentan la şcoala de fotbal “Ardealul” şi nu se gândeşte să revină în Suceava. “Nu cred, vreau să plec cât mai departe, poate undeva în afara ţării”, a spus Denis. (Dănuţ CHIDOVET)

 

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …