Friday , April 19 2024

Un punct pe lună – Foresta a încheiat turul cu o remiză

Echipa suceveană a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat sâmbătă, pe stadionul Areni, în faţa Dunării Călăraşi. “Galben-verzii” au condus la pauză prin golul lui Cerlincă (‘9), dar s-au văzut egalaţi în repriza secundă de reuşita lui Ibrian (‘69) u a fost primul punct cucerit de trupa antrenată de Cristi Popovici din 9 octombrie încoace. Foresta a încheiat turul Ligii a II-a pe locul 9  

 Foresta - Calarasi (2)

Foresta a încheiat turul Ligii a II-a cu o remiză dezamăgitoare, trupa lui Cristi Popovici terminând nedecis, scor 1-1, meciul disputat sâmbătă, pe stadionul Areni, în compania Dunării Călăraşi.

Intr-o atmosferă dezolantă, cu doar câteva sute de spectatori în tribune, “galben-verzii” au deschis scorul în minutul 9, când Cerlincă a primit o pasă la limita off-side-ului în interiorul careului şi l-a învins pe portarul Cezar Lungu cu un şut plasat la colţul scurt.

Măcinată de probleme interne, for­maţia antrenată de Adi Mihalcea a bifat prima ocazie de gol abia în minutul 30, când Zivanovic a luat o acţiune pe cont propriu în banda stângă, a intrat în careu, dar şutul sârbului a fost respins cu piciorul în corner de Hânţăscu.

Urcat în careul advers la o lovitură liberă executată de Victor Petre, fun­daşul Sandru a trimis cu capul în braţele aceluiaşi Hânţăscu, în vreme ce, la poarta opusă, Căinari a şutat defectuos la capătul unui contraatac, iar Foresta intra la pauză cu un avantaj fragil, 1-0.

Foresta a început mai bine repriza secundă, dar portarul Lungu s-a opus în două rânduri golului în faţa lui Cerlincă şi Vlad Stănescu.Foresta - Calarasi (1)

Introdus pe teren încă din minutul 20, în locul accidentatului Semeghin, mij­locaşul Răzvan A­vram a avut o şan­să mare de a dubla avantajul gazdelor după o oră de joc, dar a şutat în Lungu din marginea careului la capătul unui contraatac pe banda stângă.

Cu un mare plus la capitolul prospe­­ţime, Dunărea a restabilit egalitatea pe Areni în minutul 69, când Petre a executat un corner de partea stângă, apă­rarea suceveană a dormit în ghete, Silviu Matei a recentrat cu capul de la bara a doua, iar Ibrian a pus piciorul la trei metri şi a trimis mingea sub transversală pentru 1-1.

Rămasă fără vlagă, trupa lui Cristi Popovici nu a avut replică, astfel că următoarele ocazii au aparţinut tot oaspeţilor. Ciocâlteu a trimis din foarfecă pe lângă ţintă, iar mai apoi Lung, cu preţul unui cartonaş galben, şi Ma­sella l-au oprit pe Balint din drumul spre gol.

In ultimele minute, Andrei Cerlincă putea obţine un penalty, dar a rămas pe picioare la o intervenţie imprudentă a unui adversar în interiorul careului, iar Foresta Suceava – Dunărea Călăraşi s-a terminat 1-1, acesta fiind primul punct ob­ţinut de “galben-verzi” din 9 octombrie încoace, prea puţin pentru o for­maţie care la jumătatea turului avea spe­ranţe de promovare, speranţe de­şarte.

­Foresta Suceava: Hînţăscu – D. Bă­lan, D. Lung, Masella, Semeghin (‘20 Avram) – Stănescu (’81 Vl. Bujor) – Căinari, Dănilă (’76 Strugariu), Drugă – Cerlincă, Rusu. Antrenor: Cristi Po­povici.

Dunărea Călăraşi: C. Lungu – Tenea, Ibrian, Sil. Matei, Bg. Sandru – V. Petre, Preoteasa (’46 Licu), P. Radu, Zivanovic (‘90^1 Danciu) – Ciocâlteu (‘90^3 Al. Dincă), V. Balint. Antrenor: Adrian Mihalcea.Foresta - Calarasi (3)

Mihalcea: “Rezultatul este echitabil”

Adrian Mihalcea a catalogat drept echitabil rezultatul înregistrat sâmbătă, pe stadionul Areni, între Foresta şi Du­nărea. “A fost un meci antrenant, cu două părţi distincte. Prima repriza a aparţinut în totalitate echipei gazdă, care a reuşit să deschidă şi scorul. Repriza a doua a fost dominată de noi, care am fi putut spera la mai mult pe final, dar per total rezultatul este echitabil. Tin să-mi felicit jucătorii pentru modul în care au înţeles ce trebuiau să facă după pauză. Imi pare rău de Foresta. E o echipă în cădere. Lumea îşi doreşte foarte multe aici la Suceava, dar este nevoie de răbdare”,a declarat antrenorul echipei Dunărea Călăraşi la finalul meciului.

Cristi Popovici nu a participat la conferinţa cl liga 2de presă de după meci.

 Rezultatele etapei  a XIX-a:

CS Baloteşti – Academica Clinceni 1-3

CSM Râmnicu Vâlcea – Unirea Stefăneşti 1-0

Dacia Unirea Brăila – Olimpia Satu Mare 0-1

Metalul Reşiţa – Juventus Bucureşti 1-2

CS Mioveni – Sepsi Sfântu Gheorghe 2-0

Foresta Suceava – Dunărea Călăraşi 1-1

Chindia Târgovişte – UTA Arad

0-3

FC Braşov – CF Afumaţi (diseară)

Politehnica Timişoara şi Luceafărul Oradea au stat.

 

In prima rundă din retur, Foresta va primi sâmbăta viitoare, pe stadionul Areni, vizita formaţiei Unirea Stefăneşti. (Dănuţ CHIDOVET. Foto: Alex MACOVEICIUC)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …