Wednesday , April 24 2024

UEFA schimbă regula ofsaidului VAR începând cu sezonul următor

UEFA plănuieşte să modifice regula ofsaidului din sezonul 2020/2021 pentru a evita deciziile controversate.

Liniile trasate de sistemul VAR la partidele din Liga Campionilor şi Europa League vor fi mai groase pentru a evita deciziile controversate şi pentru a încuraja marcarea mai multor goluri, scrie Sky Sports.

Preşedintele Aleksander Ceferin a anunţat că a discutat deja cu oficialii din arbitraj referitor la această măsură şi spune că este aproape de a obţine şi acordul cluburilor din Europa.

“Un centimetru de ofsaid nu este ofsaid. Nu asta înseamnă această regulă. O greşeală trebuie să fie clară, evidentă, pentru ca sistemul VAR să intervină. Liniile mai groase sunt esenţiale deoarece acea linie este trasă în mod subiectiv. Dacă nu e ceva exact şi e vorba doar de un centimetru, atunci poţi distruge sezonul unui club cu o decizie greşită. Pentru mine, şi henţul este o problemă, dar nu ştiu exact ce trebuie făcut”, a declarat Aleksander Ceferin, preşedinte UEFA, citat de Sky Sports.

După introducerea sistemului de arbitraj video, mai multe goluri din competiţiile europene au fost anulate în urma unor decizii la limită, în care era greu de hotărât dacă atacantul se află în ofsaid, chiar şi după revederea fazei de mai multe ori.

Liniile mai groase trasate de sistemul VAR ar putea intra în vigoare începând cu Campionatul European din această vară.

Vezi si

CSU Suceava este finalistă în Campionatul Național pentru tineret

CSU Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național de handbal masculin pentru tineret, după ce …