Friday , April 26 2024

Trei canotori suceveni nominalizați “la Gala Sportivul Anului”, organizată de Ministerul Sportului

Este vorba de Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan, nominalizați la categoria “echipa anului – sporturi individuale masculin” și de Ancuța Bodnar, nominalizată alături de botoșăneanca Simona Radiș la categoria “echipa anului – sporturi individuale feminin”

Înotătorul David Popovici, canotoarea Simona Radiș, canoistul Cătălin Chirilă și halterofila Loredana Toma se regăsesc printre nominalizații Ministerului Sportului la “Gala Sportivul Anului”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

“Ministerul Sportului organizează ‘Gala Sportivul Anului’, un eveniment de anvergură prin care vor fi celebrate rezultatele deosebite ale sportivilor români de pe parcursul anului 2022. Nominalizările de la cele 14 categorii includ sportivi care au dus tricolorul pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor mondiale. Prima ediția a ‘Galei Sportivul Anului’ va avea loc pe 26 ianuarie, la Opera Națională București, cu participarea unor nume sonore, atât din sport, cât și din alte domenii, precum și a oficialilor de cel mai înalt nivel. Ministerul Sportului își propune ca acest eveniment să aducă cinste campionilor români și să devină o tradiție, sub umbrela diversității, echității, a proiectelor de țară pentru viitor, a unei Românii sănătoase”, precizează sursa citată.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat că își dorește ca rezultatele bune de anul trecut ale sportivilor români să fie urmate de altele în 2023.

“Noul an vine cu noi obiective importante și ne dorim ca rezultatele de excepție de anul trecut să deschidă calea pentru unele la fel de bune în 2023. De aceea, vrem ca 2023 să ia startul cu o recunoaștere a meritelor deosebite ale sportivilor români de pe tot parcursul anului trecut, cel mai bun an al sportului românesc din ultimele decenii. Această realitate, care ne-a adus atâta bucurie tuturor, are în spate munca, sacrificiile, eforturile și devotamentul unor oameni care merită aprecierea și recunoștința noastră. Este momentul lor. Să le fim alături și să-i onorăm!”, a declarat Eduard Novak.

În cadrul evenimentului vor fi acordate trofee la 14 categorii, pe baza rezultatelor obținute de sportivi pe parcursul anului 2022. Selecțiile la cele 14 categorii și desemnarea câștigătorilor sunt realizate de partenerul Ministerului Sportului la acest eveniment, Asociația Presei Sportive din România, care numără aproape 300 de membri. Câștigătorii vor fi anunțați la evenimentul din 26 ianuarie.

Nominalizările la cele 14 categorii:

Sportivul Anului: David Popovici (înot), Cătălin Chirilă (canoe), Constantin Popovici (sărituri în apă);
Sportiva Anului: Simona Radiș (canotaj), Loredana Toma (haltere), Bianca Ghelber (atletism);
Antrenorul Anului: Antonio Colamonici (canotaj), Adrian Rădulescu (natație), Dan Petrescu (fotbal);
Antrenoarea Anului: Mihaela Melinte (atletism), Iulia Becheru (înot), Mihaela Lăcătuș (box);
Sportivul anului în sport paralimpic: Alexandru Bologa (judo nevăzători), Eugen Pătru (paratir arc olimpic), Robert Tămîrjan (paratriatlon).
Sportiva anului în sport paralimpic: Camelia Ciripan (tenis de masă), Elena Topliceanu (paratir cu arcul), Ioana Țepelea (tenis de masă);
Evenimentul anului în sport/Cea mai bună organizare a unei competiții internaționale în România: Campionatele Europene de înot juniori Otopeni, Campionatele Europene U21 tenis de masă Cluj-Napoca, Campionatele Europene de lupte U17 București;
Echipa anului – sporturi de echipă masculin: CFR Cluj (fotbal), U-BT Cluj (baschet), Dinamo București (handbal);
Echipa anului – sporturi de echipă feminin: Rapid București (handbal), ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe (baschet), CSM Volei Alba Blaj (volei);
Echipa anului – sporturi individuale masculin: Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan (canotaj – barca de duble rame), Darius Movileanu și Eduard Ionescu (tenis de masă), ștafeta înot 100 m liber (juniori);
Echipa anului – sporturi individuale feminin: Simona Radiș și Ancuța Bodnar (canotaj – barca de dublu vâsle feminin), barca de 8^1 feminin (canotaj), Denisa Tîlvescu și Ioana Vrînceanu (barca de dublu rame);
Premiul special al Ministerului Sportului/Legenda sportului: persoana care va primi trofeul va fi anunțată la Gală;
Tinere talente feminin: Elena Zaharia (tenis de masă), Amalia Niță (box), Bianca Costea (înot);
Tinere talente masculin: Andrei Istrate (tenis de masă), Vlad Stancu (înot), Denis Mihai (lupte).

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …