Saturday , April 20 2024

Toți copii participanți la Cupa “Moș Crăciun” au fost declarați câștigători

Ajunsă la cea de-a XIII-a ediție, competiția din acest an a adunat în sala LPS din Suceava 32 de echipe din trei județe. Cele 400 de medalii de aur au fost împărțite de primarul Ion Lungu. “Cred că a fost un experiment reușit, ținând cont de atmosfera de la final”, a precizat managerul turneului, Ciprian Anton 

Sala Liceului cu Program Sportiv a găzduit pe parcursul weekendului trecut cea de-a XIII-a ediție a Cupei “Moș Crăciun”. Organizată de Asociația Județeană de Fotbal, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv, clubul Juniorul Suceava și ­Fe­derația Română de Fotbal, ediția din acest an va aduna la start 32 de echipe, împărțite de trei categorii de vârstă: 2011, 2012 și 2013. Județul Suceava este reprezentat de zece cluburi: Juniorul Suceava, Bucovina Suceava, United Cajvana, LPS Suceava, Luceafărul Bucovina, CSM Dorna Vatra Dornei, Foresta Fălticeni, Foresta Suceava, FC Bucovina și Cenizia Rădăuți.

Ca noutate, la finalul turneului toate rezultatele au fost anulate, toate echipele fiind declarate câștigătoare iar toți cei 400 de copii participanții primind medalii de aur, diplome și dulciuri, în cadrul unei festivități de premiere ce a fost oficiată chiar de primarul Ion Lungu.

“Cred că a fost un experiment reușit, ținând cont de atmosfera de la sfârșit. De 13 ani, de când organizez această competiție, visam să văd sala plină și foarte mulți copii la premiere. Am reușit ce ne-am propus, să acordăm 32 de trofee pentru locul întâi și aproape 400 de medalii de aur”, a precizat ­ma­nagerul Cupei Moș Crăciun”, Ciprian Anton.

La ediția din acest an a Cupei “Moș Crăciun” au luat parte 32 de echipe, după cum urmează: Juniorul Suceava, Bucovina Suceava, United Cajvana, Profy Botoșani, Juniorul Poli Iași, Juniorul Botoșani, LPS Suceava, Luceafărul Bucovina, Dorna Vatra Dornei, Juniorul Dorohoi, Foresta Fălticeni, Foresta Suceava – categoria 2011, LPS Suceava, FC Bucovina Suceava, Dorna Vatra Dornei, Foresta Suceava, Juniorul Dorohoi, Juniorul Botoșani, Juniorul Suceava, Luceafărul Bucovina, FC 10 Botoșani, Cenizia Rădăuți, Profy Botoșani, Foresta Fălticeni – categoria 2012, Juniorul Suceava, Luceafărul Bucovina, Juniorul Botoșani, Profy Botoșani, Cenizia Rădăuți, United Cajvana, Juniorul Dorohoi și Foresta Fălticeni – categoria 2013. (Dănuț CHIDOVET)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …