Wednesday , April 24 2024

Timişoara a zdrobit Craiova cu 4-0

Ianis Zicu le-a venit de hac oltenilor

FC Timişoara a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (2-0), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I. După aces eşec, oltenii au recunoscut că obiectivul echipei este evitarea retrogradării, în timp ce bănăţenii se gândesc la titlu.

Timişoara a câştigat fără emoţii meciul cu Ştiinţa şi revine în lupta la titlu. Bănăţenii au făcut spectacol cu Universitatea Craiova şi şi-au arătat intenţia clară de a se bate până la capat pentru titlu. Zicu, Magera şi golul senzaţional marcat de Goga au făcut din Lung un simplu spectator, deşi portarul oltenilor a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Napoli. Poli se apropie la două puncte de liderul de la Oţelul.

Ianis Zicu a înscris al 13-lea gol al său în această seară în victoria, 4-0, contra Craiovei, şi l-a egalat în clasamentul golgeterilor pe Bogdan Stancu.

De partea cealaltă, oltenii se gîndesc la evitarea matineului.  “Prima jumătate a meciului a fost echilibrată, ne-am creat ocazii de gol. Ştiam că înfruntăm o echipă puternică, mai ales la fazele fixe, o echipă puternică din punct de vedere fizic. Am luat trei goluri din patru din faze fixe, aceasta a fost problema astăzi. Timişoara a meritat victoria astăzi, mai ales după jocul din a doua repriză şi sunt sigur că va lupta pentru câştigarea campionatului. Mulţi jucători foarte buni, nu au pierdut niciun meci de la începutul campionatului. A fost o atmosferă frumoasă pe stadion, şi în anii trecuţi când am venit aici mi-a plăcut, iar acum Timişoara are o echipă foarte bună, cu un joc care place publicului”, a declarat Nicolo Napoli la finalul partidei.

Napoli consideră că echipa sa este puţin demoralizată: “Fraţii Costea au făcut tot ce au putut astăzi, dar am suferit la fazele fixe. Ca joc, cred că am creat probleme în prima repriză, 30 de minute am jucat bine, dar apoi au venit golurile şi asta a fost. E păcat, dar mergem înainte, urmează un meci foarte important pentru noi, avem nevoie de puncte pentru a evita retrogradarea. Echipa e puţin demoralizată, e normal, dar asta e situaţia. Am fost supărat la final pe o decizie a arbitrului, nu pe vreunul din jucătorii mei. Nu-i avem pe Bărboianu şi Găman, dar avem un lot bun cu care încercă să luptăm, obiectivul echipei pentru aceste trei luni este evitarea retrogradării”, a mai spus antrenorul Universităţii Craiova, citat de Mediafax.

Vezi si

CSU Suceava este finalistă în Campionatul Național pentru tineret

CSU Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național de handbal masculin pentru tineret, după ce …