Friday , March 29 2024

Termen de două săptămâni pentru ca Foresta să mai poată primi bani de la Primăria Suceava

Foresta are termen de două săptămâni să depună documentaţia pentru oţinerea finanţării de la Primăria municipiului Suceava. Anunţul a fost făcut, ieri, în conferinţă de presă, de primarul Ion Lungu care a precizat că o altă condiţie este ca documentaţia respetivă să fie completă și corect întocmită. Primarul a lăsat să se înţeleagă că termenul de două săptămâni este unul destul de strict, dar a precizat că el încă mai crede în fotbalul sucevean și speră că se va reuși revenirea în eșalonul doi fotbalistic.Liga2. Foresta

Ion Lungu a reiterat faptul că din cauză că nu au fost depuse actele la termen, finanţarea nerambursabilă prevăzută pentru anul în curs la 1,2 milioane de lei a fost diminuată de Consiliul Local Suceava cu suma de patru sute de mii de lei. Astfel, Foresta mai poate obţine în acest an maxim opt sute de mii de lei, condiţia fiind însă aceea a depunereii la termen a documentaţiilor complete și corecte. (D.P.)

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …

One comment

  1. dați-vă demisia

    Nu mai dați banii degeaba! Astia nu sunt fotbalisti: Doar dacă joci, dumneata de la primarie in locul lor!