Friday , March 29 2024

Surpriza uriasa legata de drepturile TV ale Ligii I

liga I

Televiziunea națională este pregătită să concureze, în acest an, cu RCS-RDS și Dolce în privința noului contract al drepturilor TV, licitație care va avea loc la finalul primăverii. Dacă actualii deținători nu ar vrea să ofere mai mult de 60 de milioane de euro, cu TVA-ul inclus, TVR dorește să plătească aceeași sumă pe care LPF-ul o primește în prezent, peste 100 milioane euro, și să transmită în sistem pay-per-view!

Lupta pentru noile drepturi TV ale Ligii 1 pentru următoarele trei sezoane devine aprigă, parteneriatul dintre RCS și Dolce fiind amenințat de oferta pe care TVR o pregătește, alături de o firmă din strainătate, pentru a acapara piața meciurilor din primul eșalon pentru următorii trei ani! Avantajul pe care îl are televiziunea de pe Dorobanți față de cele două firme care dețin în prezent opțiunile pentru difuzarea partidelor din Liga 1 este reprezentat de oferta mult mai avantajoasă pe care o oferă cluburilor de fotbal, reprezentanții TVR-ului și a firmei care urmează să preia drepturile fiind de acord să depășească bariera de o sută de milioane pentru un contract pe trei ani de zile.

TVR cîștigă teren

Concret, în momentul de față lupta în culise se dă între RCS – Dolce și TVR, conducerea televiziunii naționale încercînd să profite de oferta inferioară celei din prezent făcută de cele două televiziuni care dețin drepturile TV. “RCS nu mai dorește să ofere peste 100 de milioane de euro, propunerea urmînd să fie de 60 de milioane cu TVA inclus pentru următoarele sezoane. Probabil se așteptau să fie singuri, însă o firmă din străinătate o să pregătească surpriza licitației. Mai exact, această societate oferă aceeași sumă ca şi cea de la licitația anterioară, o sută de milioane de euro, iar platforma pentru televizare va fi TVR, care o să transmită partidele pe TVR 1,2 și 3 în sistem pay-per-view, urmînd să se negocieze personal cu fiecare firmă de cablu”, au dezvăluit surse din cadrul LPF-ului.

Se scumpesc abonamentele cu zece lei?

Dacă TVR își va adjudeca drepturile TV pentru următorii trei ani, firma străină împreună cu televiziunea națională vor impune firmelor de cablu să se introducă o taxă de aproximativ zece lei fiecărui abonat. “Suporterul ar trebui să plătească în plus ca să vadă campionatul românesc, fiecare microbist urmînd să adauge la factură doi euro în fiecare lună. Momentan, nu este fixă această sumă, ea va fi stabilită după ce se vor perfecta toate înțelegerile cu firmele de cablu și în funcție de costurile pe care le vor avea firma din străinătate și TVR”, au confirmat angajați ai televiziunii naționale.
Ultima licitaţie pentru sezoanele 2011-2012, 2012-2013 şi 2013-2014 ale Ligii I a avut loc în urmă cu trei ani. Suma pentru care au fost adjudecate aceste drepturi a fost de 101.184.000 de euro.

Citeşte mai mult pe fanatik.ro

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …