Tuesday , July 23 2024

Surpriză la Wimbledon. Lidera mondială, Iga Swiatek, eliminată în al treilea tur. Ons Jabeur pleacă și ea acasă

Iga Swiatek a fost eliminată de kazaha Yulia Putintseva (29 de ani, locul 35 WTA) în turul 3 de la Wimbledon. Liderul mondial a câștigat primul set, dar apoi a fost de nerecunoscut și a pierdut cu scorul final de 6-3, 1-6, 2-6. Chiar dacă iarba e suprafața pe care poloneza se descurcă cel mai rău, rezultatul este unul surprinzător, deoarece nici kazaha nu strălucește pe această suprafață, însă ea a câștigat pe iarbă în acest sezon turneul de la Birmingham.

Iga Swiatek a cedat sâmbătă în meciul din al treilea tur cu kazaha Yulia Putintseva, cu 6-3, 1-6, 2-6, la capătul a fix două ore de joc, ea nereușind să își apere sfertul de finală de pe iarba londoneză de anul trecut.
Rezultatul de azi este o surpriză imensă, pentru că, deși iarba nu e suprafața preferată a Igăi, ea este lider autoritar în WTA și avea o serie de 21 de meciuri consecutive în care era neînvinsă, însă nici Putintseva nu preferă această suprafață, sau așa era până în acest sezon, căci înainte de Wimbledon a cucerit trofeul la Birmingham.

Sportiva care reprezintă Kazakhstanul are 3 sferturi de finală la turneele de Grand Slam (două la Roland Garros și unul la US Open), dar la Wimbledon nu a trecut nici măcar o dată de turul secund până în acest an. Yulia o va întâlni pe Jelena Ostapenko în optimi.

Ons Jabeur, dublă finalistă la Wimbledon, a fost eliminată și ea în turul al treilea de ucraineanca Elina Svitolina, favorită numărul 21, care s-a impus cu 6-1, 7-6 (4), după o oră și 21 de minute de joc. Svitolina a ajuns în a doua săptămână la 5 din cele 6 turnee majore disputate de când a revenit în circuit, după naștere. Ea este soția tenismanului francez Gael Monfils, cu care are un copil.

 

Vezi si

Juniorul Suceava și FC Botoșani, câștigătoarele din cel de-al doilea weekend al Juniors Cup

Juniors Cup Suceava – turneul în care fiecare copil este premiat pentru bucuria de a …