Friday , March 29 2024

STEAUA – CHELSEA – Becali: Singura întrebare pe care o mai are Reghecampf este dacă pe dreapta va juca Râpă sau Chipciu

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, că singura necunoscută pentru echipa de start în partida cu Chelsea Londra, contând pentru optimile de finală ale Ligii Europa, o reprezintă postul de fundaş dreapta, posibilităţile fiind Cornel Râpă sau Alexandru Chipciu.

“Singura întrebare este dacă Chipciu va fi în locul lui Râpă, iar în locul lui Chipciu, Rusescu şi Tatu în faţă, pentru că atunci când te baţi cu cineva nu o faci cu armele lui, păi poţi să te baţi pe forţă cu Chelsea? Szukala va juca în locul lui Gardoş. Mi-a spus spus Reghecampf că ar juca şi cu Gardoş şi cu Szukala, iar pe Chiricheş să-l folosească fundaş dreapta, dar ştiţi că eu nu prea o agreez. Pe Chiricheş acum o să-l vadă toată Europa, iar dacă îl bagă fundaş dreapta îl mai ţinem şase luni. Totuşi, nu e definitivă decizia asta. Singura întrebare pe care o are «Reghe» e Râpă. Îl lasă pe Râpă, îl bagă pe Chipciu sau pe Chiricheş. Eu i-am spus că aş prefera să joace cu Chipciu dacă nu îl bagă pe Râpă. Eu cred că dacă Chiricheş e pe dreapta, Steaua nu poate obţine rezultate”, a spus Becali, la Digi Sport.

Gigi Becali a afirmat că nu va solicita Primăriei Capitalei, administratorul Arenei Naţionale, să îi deconteze banii plătiţi pentru înlocuirea a 400 de metri pătraţi din suprafaţa de joc. “Eu i-am spus lui Vali Argăseală că, de oricâţi bani este nevoie, plătim noi. Vreau să avem condiţii bune, dacă e nevoie să schimbăm gazonul, să îl schimbăm. Mi-a zis că avem nevoie de schimbat 400 de metri pătraţi. Câteva mii de euro a costat, parcă vreo 14.000 de euro. Nu cer banii înapoi de la primărie, păi ce, sunt găinar să cer banii înapoi? După ce încasez două milioane de euro din bilete, e o chestiune de recunoştinţă să schimb gazonul. Dacă nu dădeau ei 200 de milioane pe stadion, eu nu beneficiam de el”, a completat Becali.

Echipa Steaua întâlneşte, joi, pe Arena Naţională, formaţia engleză Chelsea Londra, într-o partidă contând pentru prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Europa. Partida retur este programată la 14 martie, la Londra.

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …