Friday , April 19 2024

Steaua-CFR Cluj, 3-0, in etapa a V-a

piovaccari

Formaţia Steaua a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a V-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Piovaccari ’12, A. Popa ’34 şi Tănase ’60.

Tehnicianul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu CFR Cluj, scor 3-0, că pentru formaţia sa nu este bine că s-a amânat etapa a şaptea a Ligii I, deoarece steliştii vor trebui să rămână o perioadă lungă în spatele Astrei în clasament. “A fost un meci foarte bun. Am marcat trei goluri împotriva unei echipe foarte bune. Pe noi ne-au interesat cele trei puncte. Astra a câştigat şi are acum 12 puncte şi pentru noi devine dificil, pentru că avem foarte multe etape amânate. Acum s-a amânat încă o etapă şi nu înţeleg de ce nu s-a putut juca. Noi va trebui să stăm o perioadă lungă în spatele Astrei, ceea ce mie nu îmi convine. Pentru noi nu e bine că s-a amânat etapa a VII-a, dar nu vreau să mai comentez şi să intru în dialog cu cei de la federaţie. Mă afectează pe mine că nu sunt pe locul 1 în clasament, pentru că obiectivul nostru este câştigarea campionatului. Am spus că în iarnă vreau să avem o diferenţă faţă de ocupanta locului 2 şi acest lucru devine foarte dificil de realizat din cauza acestor etape amânate”, a spus Reghecampf.

Laurenţiu Reghecampf a precizat că nu este problema sa faptul că jucătorii nu au aceeaşi atitudine la echipa naţională. “Nu vreau să mai intru în dialog cu cei de la federaţie. Ei trebuie să găsească o soluţie să îi motiveze mai bine pe jucători, pentru ca aceştia să aibă o prestaţie mai bună la naţională”, a adăugat el.

Reghecampf a menţionat că speră ca Chiricheş şi Tătăruşanu să fie apţi pentru meciul de săptămâna viitoare cu Legia Varşovia, din prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor. “Avem unele probleme, Chiricheş şi Tătăruşanu au primit nişte lovituri în seara asta, dar sper că vor fi apţi la meciul cu Legia. Absenţi cu siguranţă vor fi Tatu şi Nikolici”, a declarat Laurenţiu Reghecampf.

Tehnicianul a subliniat diferenţa dintre Steaua şi alte formaţii din Liga I: “Mulţi specialişti spun că jocul Stelei e previzibil, dar după 90 de minute se vede că diferenţa dintre Steaua şi alte echipe e foarte mare”.

Petre Grigoraș, antrenorul CFR-ului, a comentat înfrângerea umilitoare din Ghencea, scor 0-3.

“Aș fi vrut să debutez cu dreptul, dar se mai întâmplă și astfel de meciuri . Steaua este o echipă foarte agresivă, este pe val din toate punctele de vedere. Nu am reușit să ne ridicăm la nivelul adversarului, diferența a fost categorică, destul de umilitare.

E un semn de întrebare că trebuie să schimbăm ceva, în atitudine, în exprimare, în viteză. Din păcate nu am reușit să schimb nimic de când am venit. Moralul jucătorilor e la pământ acum, va trebui să umblăm și la acest capitol, sperăm să îndreptăm ceva însăptămâna următoare, după pauza de trei săptămâni se va vedea adevărata schimbare. Azi nu am arătat ca o fostă campioană sau ca o echipă cu obiective mărețe.

N-aș vrea să fac referiri la absolut nimeni deocamdată, dar e clar că trebuie să schimbăm ceva în cel mai scurt timp.

Titlul este un obiectiv cam prea îndrăzneț, dar nici nu pot să spun că ne vom bate la retrogradare. Obiectivul este un loc de cupă europeană și e realizabil”, a spus Grigoraș.

Italianul Federico Piovaccari, atacantul Stelei, a vorbit despre golul marcat în partida cu CFR Cluj, scor 3-0.

“Sunt multumit de prestatie, vom încerca să mergem în continuare la fel. Pentru un atacant golul este totul, este pâinea de zi cu zi. Toata lumea se asteapta la un gol din partea mea, dar asa cum am spus, sunt fericit pentru victoria frumoasa a echipei. A fost o partida intr-un sens unic, important este sa continuam pe aceasta linie”, a spus Piovaccari la Dolce Sport.

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …