Friday , April 26 2024

Steaua a gasit inlocuitor pentru Tatarusanu

tatarusanu

Steaua a găsit înlocuitorul perfect pentru Ciprian Tătăruşanu, al cărui contract expiră la finalul acestui sezon.

Steaua îl vrea pe Laurenţiu Brănescu (19 ani), portarul lui Juventus, împrumutat ăn acest sezon la Juve Stabia, în Serie B. Brănescu are contract cu Juventus până în 2017 şi după ce timp de un an şi jumătate s-a antrenat alături de Buffon, în acest sezon a fost împrumutat la Juve Stabia în Serie B, unde e titular. Juventus ar fi dispus să-l dea pe portarul român la Steaua, dar să-şi păstreze cel puţin 50% din drepturile federative, scrie ProSport.

“Dacă aş veni la Steaua ar fi cu siguranţă un pas mare înainte pentru mine. Nu ştiu însă dacă se va realiza un astfel de transfer, n-am amănunte. Dar ar fi frumos, e o echipă care se bate la trofee şi mi‑ar plăcea o asemenea experienţă. Şi cu Florin Tene (n.r. – antrenorul portarilor de la Steaua) am lucrat la loturile de juniori şi m-am înţeles bine cu dânsul”, a declarat Brănescu.

Laurenţiu Brănescu a fost format în România de CSM Râmnicu Vâlcea, iar la începutul anului 2012 a ajuns la Juventus Torino, club care s-a zbătut să-l ia în dauna altor forţe din Europa, precum Liverpool şi Chelsea. 900.000 de euro au plătit atunci italienii pentru român, o sumă impresionantă. Brănescu e impresariat de Davide Lippi, fiul antrenorului Marcello Lippi, şi de Claudio Chiellini, fratele internaţionalului italian Giorgio Chiellini.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …