Saturday , April 20 2024

Sporting Braga – Pandurii 0-2: Gorjenii, calificati în grupele Europa League

pandurii

Pandurii Târgu Jiu s-a calificat în grupele Ligii Europa, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-0 după prelungiri, formaţia portugheză Sporting Braga, în manşa secundă a play-off-ului competiţiei.

Echipa Pandurii Târgu Jiu s-a calificat în grupele Ligii Europa, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-0 după prelungiri, formaţia portugheză Sporting Braga, în manşa secundă a play-off-ului competiţiei. La finalul celor 90 de minute, Pandurii conducea cu 1-0, iar scorul general era 1-1.În tur, Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă, la Cluj-Napoca, cu scorul de 1-0. La Braga, golurile gorjenilor au fost marcate de Buleică ’15 şi Ciucur ‘117.
0-1: Buleică a profitat de o eroare a lui Joazinho şi a înscris cu o lovitură de cap de la 7 metri.
0-2: Ciucur a luat o acţiune pe cont propriu şi a înscris cu un şut din partea stângă, din colţul careului de 16 metri.

 “Va fi o noapte de pomină, apoi revenim cu picioarele pe pământ şi vedem ce vom mai face”

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, joi, după calificarea în grupele Ligii Europa, că meciul de la Braga s-a încheiat “cum trebuia” şi că portughezii nu au fost mai buni, pentru a se vorbi de noroc.
“Rău de tot am trăit meciul, ne-am bătut joc de câteva ocazii. S-a sfârşit cum trebuia să se sfârşească. Nu cred că au fost mai buni decât noi să se invoce norocul. E meritul întregii echipe. Ciucur ne-a adus două calificări, şi la Tev Aviv şi aici, eu cred că merită încredere. Toată echipa a mers. Va fi o noapte de pomină, apoi revenim cu picioarele pe pământ şi vedem ce vom mai face”, a spus Condescu la Digi Sport. El a precizat că Pandurii va juca tot la Cluj-Napoca meciurile din grupele Ligii Europa, de pe teren propriu.

Cristi Pustai: Ne-am depăşit condiţia

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Cristian Pustai, a declarat, joi seară, după calificarea în grupele Ligii Europa, că elevii săi au crezut în şansa lor în meciul cu Sporting Braga şi a precizat că gorjenii şi-au depăşit condiţia.
“Este o mare performanţă. Am crezut în şansa noastră şi am reuşit să obţinem această victorie. Nu ne-am propus să marcăm în primele minute şi apoi în prelungiri. În sfârşit a apărut şi Buleică la finalizare din bandă. Ciucur a intrat foarte bine în joc, fotbaliştii de bandă au pus cele mai mari probleme. Mă bucur că jucătorii au înţeles că acel «dacă» poate deveni realitate dacă munceşti. Ne-am depăşit condiţia, dar urmează o perioadă foarte grea”, a spus Pustai la DigiSport.
Mijlocaşul Alin Buleică a afirmat nu se gândea că Pandurii Târgu Jiu poate ajunge în această fază a Ligii Europa. “Sunt foarte fericit, nu mai am glas. Am ajuns unde nu se gândea nimeni la începutul aventurii europene. A fost greu pentru că am întâlnit o echipă foarte bună. Am dovedit că dacă ne ajutăm între noi putem obţine victorii mari. Am făcut un joc bun, am avut dorinţă. Sperăm să facem o figură frumoasă şi în grupe”, a precizat Buleică.

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …