Tuesday , April 23 2024

Spania si Italia in sferturi, Croatia si Irlanda acasa

Spania şi Italia merg mai departe la Euro 2012, Croaţia şi Irlanda părăsesc competiţia.

Echipa de fotbal a Spaniei s-a calificat în sferturile de finală la EURO 2012, după ce a învins formaţia Croaţiei cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, la Gdansk, în ultimul său meci din Grupa C a competiţiei găzduite de Polonia şi Ucraina (8 iunie – 1 iulie).Unicul gol al partidei a fost reuşit de Jesus Navas (88), introdus de selecţionerul Del Bosque în repriza secundă. Campioana europeană şi mondială en titre a câştigat grupa şi va întâlni în sferturi formaţia clasată pe locul secund în Grupa D.

Spania a dominat categoric partida, cu jocul său obişnuit de pase, dar croaţii s-au blocat foarte bine şi nu au oferit pase, rareori ieşind din propriul teren. În ciuda faptului că spaţiile au fost foarte puţine în jumătatea croată, spaniolii au reuşit să îşi creeze câteva situaţii, nu foarte mari de gol. Iniesta nu a reuşit să plaseze mingea pe lângă Pletikosa (12), după care portarul croat a respins şutul tare al lui Torres la colţul scurt (23), dar şi mingea expediată de Ramos câteva secunde mai târziu. Pique şi-a încercat şi el şansa, dar balonul s-a dus peste transversală (24). Silva nu a reuşit şutul din careu (29), iar apoi a reluat slab la centrarea lui Iniesta (30). Croaţia a avut o singură acţiune finalizată, în min. 25, când şutul lui Pranjic a fost reţinut fără probleme de Casillas.

La reluare, croaţii au ieşit mai mult la joc, forţaţi de rezultatul Italiei (avea 1-0 cu Irlanda) şi Casillas a salvat un gol ca şi făcut în min. 59, la lovitura de cap trimisă de Rakitic din 6 metri. Spania a avut în continuare o posesie covârşitoare, dar croaţii au avut raiduri periculoase, cum a fost în min. 69, când Jelavic a fost aproape de a ajunge la centrarea lui Perisic. Tot Perisic a avut o situaţie mare (79), dar Casillas a respins şutul din voleu al croatului.

Spania a avut două ocazii, ratate de Iniesta (84) şi Navas (85), careu au prefigurat golul marcat de Navas (88), după ce Xavi l-a lansat pe Iniesta, la limita ofsaidului

Euro 2012: Italia – Irlanda 2-0

Echipa de fotbal a Italiei s-a calificat în sferturile de finală la EURO 2012, după ce a învins Irlanda cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, la Poznan, în ultimul său meci din Grupa C.

După un joc modest, Italia s-a impus, meritat totuşi, prin golurile marcate Antonio Cassano (35) şi Mario Balotelli (90) şi a terminat pe locul secund în grupă, după Spania.
A trebuit să treacă o jumătate de oră să apară o ocazie de gol în acest meci în care Irlanda nu avea de apărat decât onoarea, deoarece era eliminată din competiţie. Di Natale a tras din centrul careului (31), mingea l-a lovit în umăr pe St Ledger, iar italienii au cerut penalty. Acelaşi fundaş irlandez a salvat golul în min. 34, când Di Natale l-a driblat pe portarul Given, dar St Ledger a respins din faţa porţii goale. Given a scăpat o minge în corner la şutul de la distanţă al lui Cassano (35), iar din faza care a urmat Italia a deschis scorul: Pirlo a executat excelent lovitura de colţ, iar Cassano a trimis mingea în poartă cu capul.
”Squadra azzurra” a avut o posesie de 65 de procente în prima repriză, în timp ce irlandezii lui Trapattoni nu au tras la poartă.
Italia a avut o bună situaţie imediat după pauză, prin Cassano, al cărui şut din careu a fost respins de Dunne (49). Di Natale a avut şi el un şut la colţul scurt, respins de Given (54). Irlandezii au prins mai mult curaj, mărturie fiind şi primul loc şut pe poartă, expediat de Andrews, în min. 60. Meciul a fost foarte fragmentat, cu irlandezii forţând egalarea şi având o mulţime de faze fixe la poarta lui Buffon, fără rezultat pe tabela de marcaj. Buffon a salvat golul la lovitura liberă executată de Andrews (79).
Italia a ieşit din propria jumătate după intrarea lui Balotelli, cel care a marcat al doilea gol al echipei pregătite de Prandelli (90).

Vezi si

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024, în frunte cu Istvan Kovacs

Patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, vor oficia la Campionatul European de fotbal …