Saturday , April 20 2024

Spania castiga Campionatul European de fotbal U21. Victorie cu 2-1 in fata Germaniei

Spania a devenit noua campioana europeana la tineret, dupa o finala in care a dispus de Germania, repetarea finalei de acum doi ani, scor 2-1, la capatul unui meci in mare parte controlat de “La Rojita”.

Cele doua goluri au fost marcate de Fabian Ruiz in minutul 7 si Dani Olmo in minutul 69, pentru iberici, respectiv Amiri pentru germani, in ultimele trei minute regulamentare.

Spaniolii au dominat de la inceput partida de la Udine, au fost echipa mai activa in atac, mai incisiva si in minutul 7, la primul sut pe poarta, Fabian Ruiz a marcat cu un sut splendid la coltul lung, de la circa 20-25 de metri.

Germanii au avut putine sanse de a se remarca in prima parte, au parut mereu cu o viteza in minus comparativ cu rivalii lor, dornici de o revansa dupa finala pierduta acum doi ani.

Dani Olmo a inchis finala in minutul 69, dupa ce portarul Nubel a gresit, respingand in fata un sut de la distanta, iar Olmo a ridicat mingea inteligent peste portarul de la Schalke 04.

Nemtii s-au activat tarziu, cand deja era 0-2 pe tabela, avand prima mare ocazie de gol abia in minutul 83.

Totusi, germanii au inceput sa spere din minutul 87, dupa ce sutul de la mare distanta al lui Amiri a fost deviat nefericit de un fundas iberic, iar mingea s-a dus fabulos sub bara.

“Panzerele” nu au mai reusit totusi revenirea din meciul cu noi, cand au marcat golurile victoriei in minutele 89 si 92, pierzand o finala in care au fost totusi net inferiori.

Spania isi ia asadar revansa dupa finala trecuta si castiga al 5-lea titlu european la aceasta categorie, dupa editiile din 1986, 1998, 2011, 2013. Ibericii egaleaza astfel Italia la numarul de trofee castigate.

Germanii raman cu cele doua trofee obtinute in 2009 si 2017.

ziare.com

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …