Tuesday , April 23 2024

Sorana Cîrstea s-a calificat în premieră în turul trei la Australian Open

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 59 WTA, a învins-o joi pe sportiva poloneză Urszula Radwanska (numărul 99 mondial) şi s-a calificat în premieră în turul trei la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Cîrstea s-a impus în faţa jucătoarei din Polonia cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3, într-o oră şi 53 de minute.

Sportiva română o va întâlni în turul trei pe italianca Sara Errani, locul 48 WTA.

Sorana Cîrstea reuşise, înainte de ediţia din acest an, să acceadă până în turul doi la Australian Open, în 2010 şi în 2011.

Prin calificarea în turul trei, Cîrstea şi-a asigurat un cec în valoare de 54.625 de dolari australieni (circa 44.300 de euro) şi 100 de puncte WTA.

Vezi si

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024, în frunte cu Istvan Kovacs

Patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, vor oficia la Campionatul European de fotbal …