Friday , March 29 2024

Somuz Fălticeni revine de astăzi la antrenamente

Reunirea lotului este programată la ora 15.00, pe stadionul Tineretului 

Somuz Fălticeni este ultima echipă suceveană de Liga a III-a care începe pregătirile pentru retur, trupa antrenată de Daniel Stoica urmând să se reunească astăzi, la ora 15.00, pe stadionul Tineretului.

“Momentan nu avem nicio noutate în lot. La reunire sunt așteptați toți jucătorii care au evoluat și în turul campionatului, cu excepția lui Alexandru Murărașu, care este prins în febra examenelor la facultate”, a precizat directorul sportiv al formației fălticenene, Iulian Darabă.

Oficialul Somuzului a precizat că Julei și compania nu vor efectua niciun cantonament, urmând să se pregătească pe plan local până la reluarea campionatului, perioadă în care vor disputa și câteva amicale.

Clasată pe locul 9 la jumătatea sezonului, la trei puncte peste linia retrogradării, Somuz va începe returul pe data de 7 martie, cu un meci pe teren propriu în fața codașei CSM Bacău. (Dănuț CHIDOVET)

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …