Thursday , March 28 2024

Şomuz Fălticeni are o misiune ușoară în fața ultimei clasate

Echipa antrenată de Şomuz Fălticeni are șansa să bifeze prima victorie din acest an în meciul pe care îl are programat sâmbătă, pe teren propriu, împotriva celor de la CSM Pașcani

Şomuz Fălticeni are o misiune ușoară în meciul pe care îl va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 15.00, pe stadionul „Constantin Jamaischi”, în fața codașei CSM Pașcani, o formație cu înfrângeri pe linie și un golaveraj de 0-21 în deplasare.

„Primul nostru adversar va fi starea terenului de joc, așa că trebuie să marcăm cât mai repede pentru a ne face meciul ușor. Avem presiunea rezultatului, nu ne mai permitem pași greșiti, dar trebuie să fim atenți pentru că Pașcaniul este o echipă imprevizibilă”, a declarat directorul-sportiv al grupării fălticenene, Iulian Darabă.

Şomuz nu va putea miza în meciul de sâmbătă pe Eduard Julei, care mai are de ispășit două etape de suspendare, și Rashid Balde, care urmează să se opereze la ligamentele încrucișate și va lipsi de pe teren până la finalul sezonului.

În turul campionatului, Şomuz Fălticeni s-a impus la Pașcani, cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Tchassen și Padovei.  (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …