Tuesday , March 19 2024

Șomuz Fălticeni a ratat calificarea în şaisprezecimile Cupei României

Trupa antrenată de Daniel Stoica a pierdut fără drept de apel, scor 0-4, meciul disputat miercuri, pe teren propriu, în fața Ceahlăului. Nemțenii şi-au asigurat calificarea prin golurile marcate Curpăn (’26), Mateiciuc (’67), Matei (’76) şi Andreş (’86) . Șomuz a avut patru absențe în lot din cauza COVID-19

Șomuz Falticeni a ratat calificarea în şaisprezecimile de finală ale Cupei României, după ce a pierdut fără drept de apel, cu scorul de 0-4, meciul disputat miercuri pe stadionul “Constantin Jamaischi”, în fața celor de la Ceahlăul Piatra Neamț, în turul IV al competiției.

Mateiciuc i-a testat vigilența lui Chindriş încă din minutul 3, gazdele replicând prin Forizs, a cărui şut din minutul 19 a fost parat de Câmpeanu.

Ceahlăul a deschis scorul în minutul 29, prin Curpăn, care a înscris după o acțiune colectivă de atac, la care au mai participat Matei şi Mateiciuc, ultimul având şansa să dubleze avantajul pe finalul primei reprize, dar Chindriş a respins cu piciorul în situație de unu la unu cu atacantul nemțenilor.

Trupa antrenată de Daniel Stoica putea egala în debutul reprizei secunde, dar şutul juniorului David Toader, aflat la debutul în tricoul fălticenenilor, a trecut pe lângă vinclu.

Fără soluții pe banca de rezerve din cauza celor patru cazuri de COVID-19 descoperite în lot înaintea meciului, Șomuz nu a avut replică, oaspeții ducând scorul la 0-2, prin Andrei Mateiciuc, care a marcat cu capul în poarta fostei sale echipe în minutul 67.

Formația nemțeană a punctat de alte două ori în ultimul sfert de oră al întâlnirii, prin Matei (76) şi Andreş (86), ultimul cu o reluare din şase metri.

S-a terminat 0-4, iar Șomuz ratează şansa de a aduce o echipă de Liga I la Fălticeni după o pauză de 25 de ani.

Șomuz Fălticeni: Chindriş – Toader, Toukam, Dohotaru, Njindja, Afalna, Tutuță, Micloş, Forizs, Păiuş, Julei. Antrenor: Daniel Stoica. Au mai intrat: Zapada şi Robciuc.

Rezultatele meciurilor din Turul IV:

Viitorul Șelimbăr – Universitatea Cluj: 0-3

Progresul Bucureşti – Rapid Bucureşti: 2-2 (3-2, după prelungiri)

ACSO Filiaşi – FCU Craiova: 0-4

Șoimii Lipova – Ripensia Timişoara: 0-1

CSM Slatina – Turris Turnu Măgurele: 0-0 (8-9, după penaltyuri)
Dacia Unirea Brăila – Gloria Buzău: 1-2
CSC Sânmartin – Comuna Recea: 4-3
CS Ghiroda – Politehnica Timişoara: 3-3 (3-4, după prelungiri)
Steagu Roşu Braşov – FK Miercurea Ciuc: 0-0 (0-1, după prelugiri)
Șomuz Fălticeni – Ceahlăul Piatra Neamț: 0-4
Huşana Huşi – CSM Focşani: 1-0
Axiopolis Cernavodă – Farul Constanța
Mostiştea Ulmu – Dunărea Călăraşi: 1-2
Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploieşti: 1-1 (1-2, după prelungiri)
Concordia Chiajna – CS Mioveni: 1-0
Viitorul Dăeşti – Viitorul Târgu Jiu: 1-1 (1-2, după prelungiri)

Conform FRF, faza şaisprezecimilor de finală din Cupa României va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie. (Dănuț CHIDOVET)

secretarasite

Vezi si

Simona Halep o va înfrunta pe Paula Badosa în meciul de revenire în circuit, la Miami

Simona Halep va evolua în prima manșă a turneului de 1000 de puncte de la …