Tuesday , April 16 2024

Simona Halep se califica in optimi la Roland Garros dupa o revenire superba

halep

Simona Halep s-a calificat in optimile de finala de la Roland Garros, dupa o revenire superba in fata japonezei Naomi Osaka (101 WTA).

Sportiva noastra a castigat dupa aproape doua ore, scor 4-6, 6-2, 6-3.

In ciuda diferentei de clasament, Simona a avut in fata o jucatoare cu un serviciu extrem de puternic (peste 180-190 km/h) si cu o agresivitate iesita din comun.

Japoneza a jucat totul pe cartea atacului, in timp ce Simona a evoluat bine doar in momentele in care si-a pastrat calmul.

Simona a inceput relaxata si a condus cu 4-2, dar japoneza a facut un break si apoi sportiva noastra a devenit din ce in ce mai tensionata. Reactiile nervoase au facut ca japoneza sa ia patru game-uri la rand si sa castige primul set.

Romanca a gasit insa puterea sa revina si a avut nevoie de doar 34 de minute pentru a castiga setul secund, dupa ce a facut trei break-uri si a pus-o pe Osaka sub presiune.

Pe fondul ascendentului moral, Simona a inceput mai bine setul decisiv, insa in loc sa faca 4-1 si-a pierdut serviciul si a reintrodus-o pe japoneza in meci, 3-3.

Experienta Simonei si-a spus insa cuvantul, iar romanca a gestionat mai bine finalul meciului, obtinand calificarea.

In optimile de finala, Simona se va duela cu invingatoarea dintre Sam Stosur si Lucie Safarova. Meciul se joaca in acest moment.

Partida din optimi se va disputa cel mai probabil duminica, la o ora ce nu a fost inca stabilita.

Pentru calificarea in optimile de finala, Simona si-a asigurat un cec in valoare de 173 de mii de euro.

Este doar pentru a doua oara in cariera cand Simona ajunge in optimi la Roland Garros. Ultima data, in 2014, s-a oprit in finala.

Vezi si

Cristiano Bergodi, dat afară de la Rapid. Ce variante de antrenor are echipa

Conducerea Rapidului a anunțat oficial în cursul zilei de marți despărțirea de antrenorul Cristiano Bergodi …