Tuesday , April 23 2024

Simona Halep, meci aproape perfect în debutul US Open. Victorie în două seturi la Camila Giorgi

Simona Halep a făcut un meci aproape perfect în primul tur de la US Open contra iotaliencei Camila Giorgi, câștigătoare săptămâna trecută a turneului de la Montreal. Scorul a fost 6-4, 7-6, iar cheia victoriei a fost un serviciu vizibil îmbunătățit, cu care a câștigat multe puncte ușor, fără să forțeze piciorul la care a avut dubla ruptură musculară.

Românca a avut două game-uri de serviciu în care putea închide meciul contra Camilei Giorgi, dar italianca a rezistat și câștigătoarea a fost decisă în urma tiebreak-ului. După o oră și 34 de minute de joc, jucătoarea noastră a câștigat cu 6-4, 7-6(3) și s-a calificat în turul doi al Grand Slamului american.

Pentru calificarea în turul al doilea, Simona va primi 115.000 de dolari și 70 de puncte în clasamentul WTA. În următorul meci, Halep va evolua împotriva jucătoarei Kristina Kucova (111 WTA, venită din calificări). În primul tur, sportiva din Slovacia a trecut de americanca Ann Li (69 WTA), scor 7-5, 6-1. Cea mai bună performanţă a Simonei Halep la US Open a fost calificarea în semifinale (2015). În 2019, ultima ediţie la care a participat, românca a fost eliminată în turul al doilea.

Vezi si

Atleții suceveni au urcat pe podium la semimaratonul “Constantina Diță”

Ciprian Costîn (CSŞ Rădăuți) a cucerit aurul la categoria U20 Patru atleți suceveni au urcat …