Tuesday , April 16 2024

Simona Halep: Îmi propun să stau în tenis până la cel mult 30 de ani

halep1

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 3 mondial, a declarat că are de gând să se retragă din activitate la 28-30 de ani, deoarece doreşte să-şi întemeieze o familie, mai ales că adoră copiii.

“Sunt un om normal cu bun simţ, mama mi-a spus mereu să am bun simţ. Cred că mama mai vrea pentru mine o căsnicie frumoasă şi să am copii. Nu simt niciun fel de presiune, îmi spune că am viaţa mea. Sunt nerăbdătoare să-mi fac familie, să am copii, îi ador, dar mai am de jucat tenis. Sunt încă mică, tânără, mai vreau să mai stau câţiva ani cu tenisul şi apoi să-mi fac famlie. Îmi propun să stau în tenis până la maxim 30 de ani, adică undeva pe la 28”, a declarat Halep, în vârstă de 23 de ani, într-un interviu pentru Pro TV.

Simona Halep are o “slăbiciune” pentru pantofi şi mereu îşi cumpără câte o pereche, dar şi pentru blugi, ea având vreo 35 de perechi.

Sportivei din Constanţa îi place să conducă, deşi recunoaşte că traficul din Bucureşti o oboseşte: “N-am aşa pasiuni foarte mari, mă duc la bazinul de înot, îmi place la film, să mă plimb prin parc, să citesc cărţi de psihologie, nu romane sau ceva de dragoste. Conduc, este o pasiune. Conduc când vin acasă. Sunt unele turnee care ne oferă maşini şi conduc acolo. Mi-e frică de viteză, am grijă la viaţa mea, preţuiesc viaţa. Traficul din Bucureşti mă oboseşte, dar trebuie să accept, este pentru toată lumea la fel, nu doar pentru mine”.

Simona Halep îşi doreşte ca atunci când se va căsători să aibă o rochie de mireasă mare şi foarte lungă, să poarte pantofi cu toc, deoarece ar fi vrut să aibă cu 5-7 cm mai mult. Când va avea familie, Simona va petrece ziua de duminică dormind mai mult şi alături de copiii ei în parc: “Sper să reuşesc să dorm mai mult de 7-7.30…să ies cu copiii în parc, să mă duc să mânânc în oraş, să mă joc cu ei prin curte. Vreau să-i ţin cât mai departe de calculator, vreau să-i învăţ cu sport şi veselie. Eu las treburile să vină de la sine, când va fi momentul, mă decid să mă căsătoresc, vreau să am rochie de mireasă mare şi foarte lungă. Mi-aş dori să am 5-7 cm mai mult”.

Numărului 3 WTA îi place foarte mult în România şi mereu preferă să revină la Bucureşti, unde locuieşte de şase ani: “Mă simt bine aici, prefer să stau acasă, aici îmi regăsesc energia şi feeling-ul bun că pot să merg mai departe. Nu am stilul să ies cu steagul pe teren, transmit altfel plăcerea şi bucuria de a fi român. Foarte mulţi români au venit să mă susţină la Dubai şi Doha şi în toată Europa şi am fost impresionată”.

Ea a mai spus că tenisul este un sport scump şi care cere multe sacrificii: “Dacă începi la 10-11 ani, mi se pare târziu, eu am început la 4 ani jumate, nu e foarte bine nici aşa. În clasa I, la 7 ani, trebuie să te antrenezi un an şi juătate. Este un sport foarte scump, trebuie să faci multe sacrificii. Cred că pe la 14-15 ani te decizi dacă vrei performanţă sau de plăcere. Eu la 14 ani am decis. Îmi plăcea foarte mult, mă duceam singură, uneori cu taxiul, pentru că tata nu se trezea la 7 să mă ducă la tenis. Este o viaţă grea, un sport greu, dar îţi aduce multe bucurii. Este greu să suporţi financiar deplasările, acum m-a ajutat Dumnezeu să-mi pot lua prietenii şi familia cu mine”.

Vezi si

Jurnaliștii francezi nu-l uită și nu-l iartă pe arbitrul român Istvan Kovacs

UEFA a desemnat, duminică, arbitrul partidei din manșa retur a sferturilor de finală ale Ligii …