Thursday , April 25 2024

Simona Halep este eliminată în optimile de finală de la US Open

Elina Svitolina a eliminat-o pe Simona Halep în optimile de finală de la US Open, al patrulea și ultimul turneu de Mare Șlem al anului 2021. A fost o partidă controlată în mare parte de ocupanta locului 5 mondial WTA, scor final 6-3, 6-3, după o oră și un sfert.

În primul set, până la momentul 3-3 și două mingi de break avute de Simona, deci 40-15, totul părea că va curge în favoarea româncei pe arena Arthur Ashe, în premieră acoperită din cauza ploii.

Din păcate însă, nervii pe care Halep i-a acumulat după acele două mingi ratate de break, apoi nesiguranța, lipsa de încredere, toate acestea au dus la un final de set previzibil cumva, pe care Svitolina a știut cum să îl închidă la 6-3.

Setul secund a fost unul cumva extrem de asemănător, și ca scor, dar și ca desfășurare. Din nou la 3-3 a fost un moment important, când Simona a salvat două mingi de break ale adversarei, dar a cedat la a treia din păcate.

Astăzi a fost evident și că Halep nu are meciuri în picioare la acest mare nivel, după accidentarea suferită.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …