Friday , March 29 2024

Serena rateaza finala US Open. Azarenka si Osaka lupta pentru trofeu

Finala feminina de la US Open le aduce fata in fata sambata pe Naomi Osaka si Victoria Azarenka, iar Serena Williams nu-și poate îndeplini visul nici de această dată, de a castiga titlul 24 de Grand Slam din cariera.

Americanca a fost învinsă în semifinale de Victoria Azarenka (27 WTA), scor 1-6, 6-3, 6-3.

Deși Serena a început în forță, Azarenka a reușit să întoarcă soarta partidei.

Victoria Azarenka o va întâlni în finală pe Naomi Osaka, nipona reușind să treacă de Jennifer Brady cu 7-6 (1), 3-6, 6-3, intr-un meci de foarte buna calitate.

În aceste condiții, Naomi Osaka va avea posibilitatea să câștige al treilea Grand Slam din carieră și al doilea la US Open, după cel din 2018.

În acelasi timp, Azarenka, dubla campioana de Grand Slam la Australian Open, revine într-o finală de Grand Slam după 7 ani de pauză, perioadă în care a devenit mamă, apoi a avut probleme medicale și în viața personală, dar tot timpul a luptat pentru a reveni la cel mai înalt nivel.

În schimb, Serena Williams rămâne fară un Grand Slam de 44 de luni, chiar înainte să se retragă pentru a deveni mamă. De atunci, ea a disputat patru finale, toate pierdute.

spotmedia.ro

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …