Wednesday , April 24 2024

Sange, accident inscenat, tentativa de sinucidere. Ce s-a intamplat cu stelistul Gabi Matei in week-end?

gabi-matei

După ce s-a certat cu prietena lui, stelistul Gabi Matei s-a îmbătat şi probabil a vrut să se sinucidă. Cert e că oamenii legii l-au imobilizat în drum spre Urgenţă pentru a nu se răni.

Fundaşul dreapta al Stelei a fost, în acest weekend, protagonistul unei întâmplări care se putea sfarsi tragic. Sânge, certuri, accident înscenat şi o tentativă de sinucidere, totul cu fotbalistul de 23 de ani în prim-plan.

„Mergeam cu maşina, aveam 180 la oră, şi la un moment dat mi s-a blocat volanul. Mi-a sărit ceva de la motor. Am făcut maşina praf, dar acum sunt bine. Sunt urmărit de ghinioane, dar mulţumesc lui Dumnezeu că sunt bine“, a scris, sâmbătă noapte, Matei pe o reţea de socializare. Informaţia a fost preluată în mass media, însă confirmările din partea Stelei lipseau cu desăvârşire. „Nu ştim nimic despre el, toată lumea îl sună, dar are telefonul închis. Nu ştim dacă s-a lovit, dacă e rău, nu avem habar unde e internat“, au mărturisit surse din cadrul clubului. Duminică dimineaţă, postarea lui Matei dispăruse şi contul de pe reţeaua de socializare fusese închis.

„Gabi a venit, dar nu a făcut antrenamente cu noi. A fost sâmbătă la recuperare, apoi a dispărut. Nu l-a putut contacta nimeni după ce am citit ce i s-a întâmplat“, au mărturisit jucătorii Stelei.

Adevărul a ieşit la iveală tot în cursul zilei de ieri, însă nu a avut nicio legătură cu ceea ce spusese fotbalistul pe reţeaua de socializare. Surse din cadrul Poliţiei au dezvăluit pentru Mediafax că Gabi Matei a fost adus la spital, însă din alte motive. Se pare că fundaşul s-a certat prin telefon cu prietena lui şi, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a tăiat la mână. Femeia a chemat poliţia la apartamentul stelistului, fiindu-i teamă că Matei încearcă să se sinucidă. „El avea o rană la antebraţul mâinii stângi şi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Poliţiştii de la Secţia 8 i-au pus cătuşe la mâini pentru a nu se răni, aceasta fiind o preocedură de siguranţă în cazul în care persoana este agitată“, a declarat sursa citată de Mediafax.

prosport.ro

Vezi si

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024, în frunte cu Istvan Kovacs

Patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, vor oficia la Campionatul European de fotbal …