Sunday , April 28 2024

S-a stabilit data la care Simonei Halep va apărea în fața Tribunalului Internațional de la Londra

Simona Halep are deja șapte luni de când nu mai joacă tenis, fiind suspendată provizoriu, în așteptarea unui verdict definitiv, privind cazul ei de dopaj.

Deși s-au vehiculat mai multe variante, Halep va apărea în fața Tribunalului Internațional de la Londra, unde va fi judecat de Sport Resolution, o organizație independentă, la finalul acestei luni, după cum a precizat tatăl ei.

„Cum așteptați dumneavoastră, așa așteptăm și noi. Nu știm ce se întâmplă. Termenul a fost stabilit inițial pe 28, dar din câte am înțeles a fost amânat pentru 30. Suntem bine. Când suntem curați, mergem până-n pânzele albe”, a dezvăluit tatăl Simonei Halep, prezent la meciul FCSB – Farul 2-1.

În cazul în care va fi găsită vinovată, Simona Halep va primi o suspendare între doi și patru ani.

Vezi si

FCSB e noua campioană a României la fotbal 

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, …